kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU – O vară fierbinte

   Spre deosebire de cei trei ani anteriori, vara anului 2025 a prezentat un spectacol radical diferit pe frontul ruso-ucrainean. Cu sprijinul militar american sensibil redus și confruntată cu permanente atacuri rusești, armata ucraineană a fost nevoită să adopte o postură pur defensivă. Față de anul anterior, nu au mai fost încercate incursiuni în teritoriul inamic, dar au fost multiplicate atacurile cu drone asupra infrastructurii militare și economice inamice, probabil și în încercarea de a da o replică bombardamentelor, tot mai barbare, executate de ruși asupra orașelor ucrainene.

   Efectele acestor lovituri au fost intens mediatizate de presa liberă, în timp ce Kremlinul a interzis publicarea oricăror imagini care ar releva efectele războiului asupra vieții rușilor. Ca urmare a acestei politici, la începutul lunii august, două tinere rusoaice, Darya (21 de ani) și Karina (19 ani), și prietenul lor au ajuns în arestul poliției după ce au postat pe rețelele sociale un clip cu ele având pe fundal depozitul de petrol din Adler (sud-vestul Rusiei) în flăcări.

   Luna iunie s-a dovedit extrem de grea pentru apărători, aceștia continuând să cedeze teren, în încercarea de a economisi efectivele tot mai reduse și de a provoca pierderi cât mai mari rușilor. Acest gen de tactică – „schimb de vieți pentru teren” ar fi afectat serios poziția conducerii oricărui stat democratic, nu însă și pe cea rusă, insensibilă la propriile pierderi (umane și materiale) într-un război al orgoliilor. În luna următoare militarii Kievului vor sesiza un număr tot mai ridicat de femei în rândul forțelor inamice ce luptau în prima linie. Spre exemplu, într-unul din numeroasele atacuri date asupra orașului Pokrovsk la începutul lunii august, grupa de atac a inclus 17 soldați, dintre care 5 erau de sex feminin, așa cum se putea observa în filmarea pusă la dispoziția publicului de Brigada 3 „Spartan” a Gărzii Naționale. Zvonuri privind recrutarea în armată a femeilor din închisorile rusești existau încă din toamna anului 2023 – inclusiv declarații făcute presei de foste deținute din Colonia Corecțională Nr. 2 din Ulianovsk, Regiunea Leningrad, privind activitatea unei echipe de recrutori – dar prezența lor în grupe de asalt nu fusese documentată până în august 2025.

   Pe principalele direcții de înaintare, rușii au câștigat în luna iunie a anului 2025: 112 km2 în sectorul Sumy, 20 km2 în sectorul Lyman, 11 km2 în sectorul Ceasiv Yar, 125 km2 în sectorul Toretsk, 196 km2 în sectorul Kurahove și 62 km2 la nord de Veyka Novosilka. Aparent minore, pierderile de teren suferite în sectoarele Ceasiv Yar și Toretsk vor forța apărătorii să abandoneze în săptămânile următoare pozițiile din cele două centre fortificate, care rezistaseră luni bune.

   Mai mult, înaintarea rușilor din iunie, va prefața puternica ofensivă din luna următoare, soldată cu punerea sub amenințare a unui număr record de centre urbane vitale pentru apărători, pe multiple direcții.

   Semnale de alarmă asupra unei iminente ofensive de amploare rusești au fost trase de către mai mulți oficiali ucraineni în primele zile ale lunii iulie. Cei mai importanți dintre acești – președintele Zelenski și comandantul șef Sîrski – au evidențiat axele principale ale viitorului atac: Sumy, Harkov, Donețk și Zaporijia. Informațiile furnizate de partea ucraineană estimau o grupare de forțe de c. 50 000 – 60 000 militari în nord, pe direcțiile Sumi și Harkov, și o alta, dublă ca efective, în regiunile Donețk/Donbas. A fost subliniată și o creștere cu 30% a atacurilor cu drone, semn al pregătirii viitoarei ofensive.

   Au fost nevoie de aproape 200 de zile de la preluarea mandatului pentru ca președintele american Donald Trump să realizeze inutilitatea demersurilor sale diplomatice pentru aducerea Rusiei la masa negocierilor. A rămas celebră propria sa declarație din 14 iulie 2025, în care relata un dialog avut cu prima doamnă a Americii: „Mă duc acasă și îi spun Primei Doamne: «Știi, am vorbit astăzi cu Putin, am avut o conversație minunată», iar ea îmi răspunde: «Serios? Tocmai a fost bombardat un alt oraș ucrainean». Conversațiile mele cu el sunt întotdeauna foarte plăcute… și apoi rachetele sunt lansate în cursul nopții”. În acceași conferință de presă din Biroul Oval Donald Trump a afirmat din nou că este „dezamăgit” și „foarte nemulțumit” de Vladimir Putin și a dat Rusiei un ultimatum de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina, sub pedeapsa unor sancțiuni „severe”.

Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media