Bătălia care putea schimba fundamental harta politică a Europei, generând consecințe incalculabile pentru viitorul continentului s-a purtat la doar 350 km de granița României. Ofensiva asupra Kievului a fost una dintre cele mai ample și mai mediatizate operațiuni din cadrul invaziei rusești în Ucraina din 2022. A implicat atacuri ale Rusiei de-a lungul graniței ruso-ucrainene și bieloruso-ucrainene, urmărindu-se controlul capitalei Ucrainei și al zonelor învecinate. După o lună de lupte (24 februarie 2022 – 2 aprilie 2022), pe fondul pierderilor grele și al progreselor reduse, Rusia și-a retras forțele din nordul Ucrainei. Ulterior, ucrainenii au reluat controlul asupra zonelor ocupate de ruși în oblastul Kiev și oblasturile vecine – un eșec major pentru Rusia, întrucât luarea Kievului a fost unul dintre obiectivele principale ale invaziei. Pe câmpul de luptă, au putut fi urmărite și evaluate performanțele tehnicii de luptă rusești, dar și occidentale, reunind atât mijloace foarte moderne, cât și arme fabricate în perioada Războiului Rece.
Atacul asupra capitalei a fost lansat dintr-o țară oficial neutră. În nord, Armata 35 Arme Combinate a pornit din Belarus în direcția Kiev, urmând să atace capitala dinspre nord-vest. Armata 36 Arme Combinate, pornită tot din Belarus (zona Gomel), a atacat Kievul dinspre nord (prin Cernihiv), sprijinită de Armata 41 Arme Combinate și Armata 2 Tancuri de Gardă (lansată în direcția Sumy) – ambele pornite de pe teritoriul Federației Ruse.
În după amiaza zilei de 24 februarie, guvernul ucrainean a anunțat atacul rusesc asupra Zonei de Excludere Cernobâl. În ciuda potențialului radioactiv al zonei, Cernobâl a fost rapid capturat de invadatori. Ocuparea zonei, a permis Brigăzii 5 Tancuri de Gardă să ajungă la importantul pod de la Ivankiv, în dimineața zilei de 25. Deși podul a fost distrus de apărători și brigada a pierdut mai multe vehicule, o parte dintre acestea au ajuns în aceeași zi la Hostomel, participând la atacul asupra aeroportului.
Lupta pentru controlul Aeroportului „Antonov” din Hostomel a fost una dintre cele mai intense, jucând un rol decisiv în eșuarea planului rus de a ocupa Kievul și de a decapita forțele armate ucrainene. În dimineața de 24 februarie 2022, la ora 8.00, la scurt timp după discursul președintelui Putin, trupe aeropurtate (c.200 soldați) din Brigada 11 Asalt Aerian de Gardă, Brigada 31 Asalt Aerian de Gardă și Brigada 45 Spetsnaz, transportate de 30 de elicoptere Mi-8, sub escorta elicopterelor Ka-52, au încercat să ocupe aeroportul, situat la mai puțin de 10 km de Kiev. Ocuparea sa ar fi permis aducerea rapidă de trupe și armament greu, favorizând un atac direct asupra capitalei.
Aeroportul a fost puternic atacat de elicoptere, în încercarea de a acoperi desantul aerian, apărătorii din Garda Națională fiind luați prin surprindere de acțiunea în forță. Ocupanții au început pregătirile pentru sosirea întăririlor din Rusia, transportate în 18 mari avioane Iliușin Il-76. În scurt timp însă, ei vor fi atacați de miliția locală și Regimentul 3 Forțe Speciale ucrainene. Un amplu contraatac a fost organizat de Brigada 4 Reacție Rapidă a Gărzii Naționale, sprijinită de câteva aparate de luptă (două avioane Su-24 și un MIG-29). În zona a fost adusă rapid și Legiunea Georgiană, plus trupe aeropurtate ucrainene, ceea ce a permis încercuirea aeroportului și eliminarea forțelor ruse. A doua zi, trupele Brigăzii 5 Tancuri de Gardă, care spărseseră apărarea la Ivankiv, au sprijinit un nou asalt aeropurtat asupra aeroportului, efectuat cu 200 elicoptere. Către seară, un comunicat ucrainean confirma pierderea aeroportului.
Mai mulți analiști vestici au calificat atacul asupra aeroportului drept un „dezastru pentru forțele aeropurtate rusești”, care a dus la prăbușirea mitului invincibilității lor, luptele din zona Hostomel fiind calificate drept „ruperea coloanei vertebrale a ofensivei către Kiev”. În aceste prime zile, faptul că rușii nu au putut obține supremația aeriană, în ciuda superiorității numerice și tehnice zdrobitoare a dat naștere legendei „Fantomei din Kiev”, un pilot de MIG-29 care ar fi doborât 6 avioane rusești în prima zi de război. Abia la 1 mai oficialii ucraineni au recunoscut că „fantoma” nu a existat niciodată, ci era un omagiu adus piloților Brigăzii 40 Aviație Tactică ce apăraseră Kievul.
Pe 25 februarie forțele ruse au înaintat până la Oblon, la 9 km de clădirea Parlamentului ucrainean, unde au angajat lupta cu Brigada 95 Asalt Aerian și Brigada 72 Mecanizată. În această înfruntare și-a pierdut viața scriitoarea Irina Tsvilla, mamă a cinci copii și cunoscut activist public, care lupta în cadrul Brigăzii de Reacție Rapidă a Gărzii Naționale ucrainene. Situația devenise critică și administrația americană – așteptând cucerirea Kievului în 96 de ore – i-a oferit președintelui Zelenski posibilitatea de a-l extrage din capitală. Replica acestuia a făcut senzație: „Lupta se dă aici. Am nevoie de muniție, nu de o evacuare”, iar Zelensky a devenit un erou al rezistenței ucrainene. Apelul său către populația Kievului a fost ascultat, un număr mare de locuitori înrolându-se să apere capitala.
După primele trei zile de lupte devenise clar că strategia ce viza prăbușirea armatei ucrainene prin ofensive puternice și rapide asupra orașelor mari eșuase. Ucrainenii rezistau bine în interiorul orașelor și reușeau să atace liniile de aprovizionare ale coloanelor ruse, provocând pierderi considerabile. Frustrarea cauzată de nesperata rezistență ucraineană, sancțiunile economice adoptate rapid de diverse state contra Rusiei și faptul că, pentru prima dată în istoria sa, Uniunea Europeană a anunțat oferirea de ajutor militar unei țări l-au făcut pe președintele rus să ordone punerea în alertă a forțelor nucleare.
Pe 28 februarie imagini luate din satelit asupra unei coloane uriașe de blindate, piese de artilerie și alte vehicule militare, întinsă pe 64 km, deplasându-se din Belarus spre vestul Kievului, au fost difuzate în media. Deplasarea „coloanei morții” – cum a fost supranumită de presă – a fost intens urmărită în zilele următoare. Pe malul estic al Niprului, elemente din Armatele 41 și 36 Arme Combinate depășiseră Cernihiv și Sumy – unde ucrainenii rezistau ferm – încercând să grăbească înaintarea spre Kiev.
Tot în data de 28 februarie, la Hostomel, un lunetist ucrainean l-a ucis pe generalul-maior Andrei Aleksandrovici Suhovetsky (1974-2022), comandantul adjunct al Armatei 41 Arme Combinate și unul dintre cei mai decorați militari ruși, fapt confirmat de presa rusă și de președintele Putin. Suhovetsky, veteran al ocupării Crimeii și al războiului din Siria, avea să deschidă lunga listă a generalilor ruși uciși în timpul invaziei din Ucraina.
Pe 7 martie primii voluntari străini s-au alăturat apărătorilor Kievului. Foarte importantă pentru apărarea capitalei s-a dovedit rezistența trupelor din Cernihiv. În seara zilei de 9 martie, o coloană de vehicule rusești a intrat în Brovary dinspre nord, pe autostrada M01. Era compusă din blindatele (în majoritate tancuri T-72, autotunuri și lansatoare termobarice TOS-1) regimentelor de tancuri 6 și 239, aparținând Diviziei 90 Tancuri. Înaintând lent, coloana a fost lovită de artilerie și rachete antitanc, pierzând numeroase vehicule și fiind forțată să se retragă. Unii soldați și-au abandonat vehiculele căutând refugiu în pădurile învecinate. Filmarea cu ambuscada s-a virilizat rapid, devenind subiect de studiu pentru diverși specialiști.
Pe malul vestic al Niprului, lipsa de progres a dus la dispersarea „Coloanei morții”, unitățile componente fiind relocate după data de 12 martie. Către sfârșitul lunii devenise clar că ofensiva rușilor își pierduse vigoarea pe toate fronturile, trupele ucrainene începând să recupereze din teritoriul pierdut. În zilele de 19-20 martie mai multe rapoarte ale unităților ce cercetare au relevat faptul că rușii își consolidează pozițiile în jurul Kievului, săpând tranșee și plantând mine. Devenise evident că abandonaseră cucerirea capitalei și se pregăteau să-și păstreze pozițiile. În zilele următoare (21-24 martie) ei au înfruntat contraatacurile ucrainene către Bucha, Vorzel, Moshun, Makariv și Irpin, fiind forțați să cedeze teren.
Pe 30 martie au fost publicate primele știri privind retragerea unor unități rusești din zona Kievului, în special pe malul estic, unde uriașa pungă de la Cernihiv s-a lărgit considerabil. Contraofensiva ucraineană a făcut progrese majore, fiind favorizată și de retragerea mai multor mari unități. Armatele 35, 36 și 41 Arme Combinate, care luptaseră în oblast-urile Kiev și Cernihiv s-au retras în Belarus, iar Diviziile 90 Tancuri și 2 Infanterie motorizată de Gardă au fost relocate în Donbas.
Pe 2 aprilie Ministrul Apărării din Ucraina a declarat că forțele țării sale controlează întreg teritoriul Oblast-ului Kiev, iar două zile mai târziu, guvernatorul oblastului Jitomir (la vest de Kiev) afirma că nu mai există trupe ruse în regiunea pe care o administrează.
În ciuda superiorității zdrobitoare în mijloace de luptă și putere de foc, planificarea proastă, inabilitatea comandanților de a coordona acțiunile marilor unități în ofensivele de amploare, carențele logistice cauzate de corupție (lipsa mijloacelor de vedere pe timp de noapte, rațiile alimentare expirate, vestele de protecție fabricate defectuos, lipsa combustibilului), lipsa supremației aeriene asupra teatrului de luptă (deși diferența numerică și calitativă între cele două forțe aeriene era uriașă), și, mai presus de toate, rezistența eroică și surprinzătoare a armatei ucrainene, dotată corespunzător cu armament occidental, au privat Rusia de o victorie pe care toată lumea o considera pe cât de sigură, pe atât de rapidă.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
