În primul meu editorial la Gazeta Dâmboviței atrăgeam atenția asupra situației extrem de periculoase creată pe frontul din Donbass. La acel moment, presa occidentală încă sublinia diverse reușite ucrainene și manifesta optimism. Săptămâna trecută o parte a amenințărilor pe care le evidențiam s-au concretizat, iar potențialul catastrofal al situației pare acum vizibil și pentru cei mai optimiști comentatori.
Ce s-a întâmplat? În toată istoria lor, în majoritatea cazurilor, rușii au început prost marile războaie. Au suferit înfrângeri usturătoare și pierderi uriașe, au primit critici pentru incompetență și au fost ridiculizați. Apoi s-au adaptat, și-au asumat inevitabilitatea pierderilor mari (pe care foarte puține țari și le-ar permite), au învățat cum să-și uzeze inamicul și au ieșit învingători. Ce se întâmplă în Donbass nu face excepție. Comandanții ruși nu au devenit mai pricepuți, mai curajoși sau mai supli în execuția operațiunilor. Din contră, ofensivele de la începutul invaziei erau mult mai complexe, iar obiectivele extrem de ambițioase. Acum însă, asistăm la o întoarcere în timp. La războiul de uzură, la tactici ce își au originea în Primul Război Mondial și care favorizează partea superioară numeric, parte care își permite pierderi mari pentru câștiguri teritoriale mici: concentrări mari de artilerie, bombardamente masive și constante pentru „înmuierea” pozițiilor adverse și atacuri pe toată linia, folosind un număr mare de infanteriști și tancuri pentru atingerea unor obiective aflate la distanțe reduse de linia de pornire.
Concentrarea de forțe considerabile (12 000 de soldați numai la Severodonețk) a permis ca, săptămâna trecută, rușii să atace pe toată linia, dezvoltând străpungerea de la Popasna: frontal, la Severodonețk, pe flancul sudic, la Zolote, la sud de Lisihansk și pe linia șoselei T1302 și către Bahmut. Tot mai multe clipuri apărute în social media arată sosirea în Luhansk a unui număr consistent de tancuri T-80, pe calea ferată. Deci rușii au suficiente blindate moderne!
Poate mai țineți minte articolele care titrau „Rușii au rămas fără tancuri! Trimit tancuri vechi de 50 de ani” (Forbes din 25 mai 2022, The Telegraph din 27 mai 2022, Bloomberg din 14 iunie 2022 și citările pot continua). Ca să elucidăm misterul: „tancurile vechi„ T-62 au fost trimise pentru a asigura sprijin blindat forțelor separatiste și voluntarilor din Oseția de Sud, folosiți masiv în Donbass. Acești auxiliari ai armatei ruse s-au plâns deseori de pierderile mari pe care le suferă din cauză că atacurile lor nu beneficiază de sprijinul tancurilor. Spre deosebire de partea rusă, autoproclamata Republică Populară Donețk a publicat constant cifre privind pierderile sale de la începutul invaziei, la 24 iunie acestea ajungând la 2196 militari uciși și 9246 răniți, adică 55% din forța sa inițială. E clar că rușii nu fac mari eforturi să reducă pierderile forțelor separatiste sau să le înzestreze la cel mai înalt nivel, dar trimiterea vechilor tancuri nu a fost fără efecte. Chiar dacă vechi, atât timp cât nu este confruntat de un tanc modern și este folosit în sprijinul atacurilor infanteriei, T-62 face o treabă la fel de bună în Donbass, ca oricare alt blindat modern.
Forțele ucrainene au fost puse constant sub presiune și era previzibil că unele poziții vor ceda. Către cel mai sudic punct menționat, Bahmut, rușii s-au apropiat considerabil, ocupând localitățile ce protejau orașul dinspre est: Klinove și Zaițeve. O ofensivă pe un front mai larg la nord-est de Bahmut ar duce la tăierea șoselei T-1302, vitală pentru aprovizionarea apărătorilor orașelor Severodonețk și Lisihansk și ar permite extinderea înaintării către Siversk (25 km mai la nord), închizând într-o amplă pungă c.16 000 de luptători ucraineni. Zona menționată, lipsită de obstacole naturale, cursuri de apă sau localități, nu favorizează apărarea și se înțelege astfel de ce apărătorii rezistă eroic pe linia șoselei T-1302
O poziție-cheie despre care atrăgeam atenția în editorialul mai sus citat (și pe care nu am văzut-o menționată în presa românească sau occidentală) era Siversk. Nu doar că este singura localitate care mai blochează închiderea pungii formate în jurul localităților Severodonețk și Lisihansk, dar, la câțiva km est de ea se află o rafinărie petrolieră de mari dimensiuni – singurul punct industrial ce ar putea oferi o oarecare protecție apărătorilor.
Am înțeles importanța politică a acestor două localități: ocuparea lor semnifică „eliberarea Luhanskului”, deci independența, câștigată prin luptă, a primei republici populare creată de ruși – model ce se dorește replicat în toate teritoriile ucrainene aflate sub ocupație. Ar fi și a doua mare victorie rusească după cucerirea orașului Mariupol. Vineri, 24 iunie, s-a dat, în sfârșit, ordinul pentru retragerea ultimilor apărători din Severodonțk, cei din uzina Azot. Cu legăturile tăiate de ruși, cu podurile peste râul Doneț aruncate în aer, s-au retras cu greu, în bărci, schimbând des punctele de trecere pentru a evita bombardamentul rusesc. Acum rezistența s-a mutat pe celălalt mal al râului, unde ucrainenii sunt fortificați în Lisihansk. Fortificați însă pe înălțimile ce domină râul, la est de oraș, dar nu și la sud de acesta, unde forțele ruse au înaintat consistent, după străpungerea de la Popasna.
E de înțeles, deci, ezitarea conducerii ucrainene în a retrage forțele din punga creată în zona Lisihansk, unde sunt implicate printre cele mai bune trupe ale apărătorilor și Legiunea Internațională. Ce s-a obținut? Încă o rezistență eroică, care a provocat pierderi substanțiale trupelor ruse. Cu ce preț? Pierderile suferite de apărători au fost considerabile. S-au pierdut mulți luptători (200 pe zi, conform oficialilor ucraineni), multă tehnică de luptă (inclusiv prețioasele obuziere americane M777 și dronele Bayraktar) și, mai ales, pierderi incalculabile la capitolele moral și imagine. Tot mai multe clipuri și declarații denotă demoralizarea apărătorilor, mulți considerându-se abandonați. Nici declarațiile occidentalilor ce luptă în Donbass nu sunt mai încurajatoare, mulți subliniind greșelile tactice ale ofițerilor ucraineni sau carențele organizatorice. Oare nu e momentul ca logica militară să primeze asupra logicii politice? E mai înțelept să abandonezi Luhansk-ul acum? Sau este mai înțelept să-l pierzi mai târziu, cu tot cu trupele care îl apără?
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
