RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU – Impas în Donbas

   La 24 februarie 2022, în ciuda așteptărilor opiniei publice internaționale, Rusia a declanșat „operațiunea specială în Ucraina” – în fapt, invadarea pe scară largă a țării vecine. Acțiunea avea să devină, în scurt timp, cel mai important conflict militar al secolului XXI, prin forțele implicate, prin efectele deja resimțite, dar mai ales prin vastul evantai de posibile urmări. Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial, și în cel mai scurt timp atestat vreodată în istorie, o mare putere avea să fie ținta criticilor și ostilității cvasitotalității statelor. Tot pentru prima data de la marea conflagrație a secolului trecut, bătrânul continent mobilizează și se înarmează și, mai ales, se implică fățiș în susținerea uneia dintre părțile beligerante. Fără a avea pretenția tratării exhaustive a unui fenomen extrem de complex, foarte mediatizat în anumite aspecte ale sale și deloc cunoscut în altele, rubrica de față își propune să familiarizeze publicul cu anumite acțiuni și noțiuni, tratate cu toată obiectivitatea pe care documentarea actuală o poate oferi. Altfel spus, dorim să oferim publicului larg o mai bună înțelegere a războiului de lângă noi, care deja ne afectează profund existența.

 

Săptămâna această în actualitate sunt două subiecte: punga creată în Donbas și intens mediatizatele lansatoare de rachete multiple. În ciuda articolelor optimiste din presa românească și occidentală, situația frontului din Donbas nu evoluează în favoarea ucrainenilor. Mai mult, începând cu a doua jumătatea a lunii mai, aici s-a conturat o situație extrem de periculoasă. Punga creată în jurul localităților Severodonețk și Lisihansk, al cărei gât poate fi închis în jurul orașului Siversk, prezintă o importanță deosebită. O victorie aici, ar însemna un uriaș succes propagandistic pentru Rusia, al cărei țel declarat a fost „eliberarea completă” a teritoriului așa-ziselor republici separatiste Luhansk și Donețk.

 

Cum s-a ajuns aici? Pe scurt, după data de 3 aprilie, rușii și-au reorientat efortul principal din nord către est, căutând o victorie decisivă în Donbas. A fost aleasă strategia dublei învăluiri, practic, o ofensivă pe două axe (dinspre nord către sud, în zona Kramatorsk-Sieverdonețk și dinspre sud către nord, către Popasna și Siversk), ce urmau să prindă în clește trupele ucrainene din Donbas.

La începutul lui aprilie, trupele ruse au declanșat ofensiva dinspre nord, încercând să treacă râul Siverski, către Izium. Au fost folosite podurile de pontoane, fapt ce a încetinit mult operațiunea și a permis ucrainenilor o lovitură în flancul vestic al înaintării rusești. Lovitura a oprit ofensiva rușilor și i-a forțat să regândească aceeași manevră  într-o zonă mai favorabilă, către est, la Rubijne (2 mai), apoi la Yampil (4 mai), dar au fost din nou respinși. A treia tentativă s-a produs pe 9 mai, la Bilohorivka, folosindu-se două poduri de pontoane și două grupuri tactice de batalion (BTG). Deși au reușit forțarea râului, atacul s-a dezintegrat sub tirul artileriei ucrainene, pierderile rușilor fiind considerabile. Conform Statului Major ucrainean, au existat 9 tentative rusești de traversare a râului Doneț. Toate aceste atacuri au afectat însă forțele apărătorilor, nevoiți să transfere trupe din zona sudică a frontului.

Atacul dat în zona sudică a frontului din Donbas a fost afectat de terenul foarte plat, ce a permis apărătorilor să respingă cu succes ofensiva pornită dinspre sud, către Velika Novosilka. Frontul din Donbass fusese întărit cu 7 brigăzi teritoriale  (101, 102, 103, 105, 106, 107, 125), aduse din oblast-urile vestice și centrale, a căror valoare combativă era însă limitată. Tactica folosită de ucraineni presupunea ocuparea și fortificarea înălțimilor și a centrelor urbane (de exemplu Oleksandropilia, Popasna și Novozvanivka). Legătura între aceste poziții o asigurau elementele de rezervă, teritoriale, care completau linia de rezistență dintre pozițiile fortificate.

Superioritatea Rusiei în artilerie și aviație și-a spus însă cuvântul, în zilele de 5-6 mai frontul sudic fiind rupt la Popasna. Aici rușii au atacat localitatea cu trupe din eșalonul doi, folosind cele mai bune trupe (eșalonul unu) și rezerva (eșalonul trei) pentru a lovi în pozițiile deținute de teritoriali la nord, între Oleksandropilia și Popasna. Frontul a fost rupt, atacatorii dezvoltând ofensiva pe mai multe direcții („în floare”) către nord, vest și sud. Succesul le-a permis extinderea considerabilă a frontului și consolidarea câștigurilor, la 29 mai rușii amenințând importanta șosea T1302 către Lisihansk și Sievierodonețk. Șoseaua reprezenta cea mai importantă cale de aducere a celor necesare trupelor din punga ce se conturase în Donbas. Ruperea frontului în sud a permis și câteva succese pe axa nordică a ofensivei rusești, fiind ocupate Izium (13 mai) și Lîman (27 mai). Astfel, la sfârșitul lunii mai, apărarea Donbasului fusese serios afectată, pierzând o serie de poziții importante. În punga creată, continua lupta circa 10-12 000 ucraineni (elemente din brigăzile 4 și 27, Brigada 17 tancuri, Brigada 58 infanterie motorizată, Regimentul Donbass, brigăzile teritoriale  111 și 118, Regimentul 15), unii prinși în pungile create între pătrunderile rusești. Începând cu a doua jumătate a lunii mai, pe social media au început să apară tot mai multe clipuri care arătau demoralizarea și oboseala apărătorilor. Aceștia își învinovățeau comandanții, se simțeau părăsiți și cereau arme potrivite cu misiunea lor.

În prezent, 90% din teritoriul regiunii Luhansk este controlat de forțele ruse, forțele ucrainene s-au retras parțial din Sievierodonețk, iar înaintarea dinspre Popasna către Siversk ar oferi „eliberarea completă”. Important pentru partea ucraineană este ca succesul propagandistic să nu fi însoțit de un succes militar pe măsură, altfel spus, ca trupele apărătorilor (din 5-7 brigăzi diferite) să nu fie prinse în încercuirea ce se conturează. Pe măsură ce situația ucrainenilor devenea tot mai critică, s-au înmulțit cererile de armament modern capabil să distrugă artileria rusă. În toată luna mai, rușii au aplicat tactica veche de peste un secol a bombardamentului intens de artilerie, cu efect serioase nu doar asupra pozițiilor deținute de apărători, dar și a moralului acestora. Cele mai solicitate au fost lansatoarele de rachete multiple M142 HIMARS și M270A1 MLRS, produse de SUA, de la care se speră să creeze o „furtună de oțel” deasupra bateriilor rusești. Lansatoarele, extrem de mobile,  sunt capabile să folosească 11 tipuri diferite de rachete, de la micile GMLRS (cu rază de acțiune între 30-70 km), la masivele ATACMS (capabile să lovească ținte aflate la distanțe de 300 km).

 

Administrația americană a revenit în mai multe rânduri asupra deciziei de a trimite asemenea sisteme de armament, de teamă că ucraineni le vor folosi pentru bombardarea infrastructurii strategice de pe teritoriul rusesc, ceea ce ar împinge tensiunile ruso-americane la un nivel nou. Între timp, Marea Britanie și-a arătat intenția de a oferi sisteme de acest tip, iar alte două țări au livrat deja lansatoare de rachete multiple Ucrainei: circa 20 de lansatoare RM-70, calibrul 122 mm, din Cehia și un număr similar de BM 21 Grad din Polonia – ce-i drept, sisteme de inspirație sovietică, mult inferioare celor americane, utile doar în câmpul tactic.

 

Alexandru ȘTEFĂNESCU  este doctor în istorie, Șef Serviciu cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…