Războaiele moderne au fost câștigate de partea care a reușit mai bine să-și mobilizeze resursele umane și materiale. Războiul ruso-ucrainean nu putea face excepție. Dacă în primii doi ani de război ucrainenii au reușit o relativă paritate în oameni și mijloace de luptă, în al treilea an de la începerea invaziei balanța s-a înclinat puternic în favoarea Rusiei. Dincolo de potențialul economic, industrial și uman al uneia dintre cele mai mari țări de pe glob, Rusia a reușit să aducă pe front efective considerabile și să le împrospăteze într-un ritm acceptabil pentru păstrarea inițiativei și lansarea de atacuri simultan în mai multe sectoare de front.
De partea cealaltă, ucrainenii și-au pierdut entuziasmul pentru un război al cărui final nu-l mai întrevedeau, care a adus distrugeri enorme și care părea imposibil de câștigat. În plus, corupția endemică din structurile militare, lipsa de încredere în comandanții de mari unități și politica de mobilizare defectuoasă au dus la dezertări masive.
Această criză a dezertărilor era de ceva timp cunoscută, dar ascunsă de mainstream media, până când a devenit mult prea mare pentru a putea fi ignorată. Cele mai multe articole au început să apară la finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie.
În legislația ucraineană există două tipuri de dezertări: Articolul 407 care incriminează părăsirea neautorizată a unității fără intenția de a dezerta și Articolul 408 care privește părăsirea neautorizată a unității cu intenția de nu se mai întoarce. În primul caz legea prevede pedeapsa cu închisoare de până la 10 ani, iar în al doilea o pedeapsă similară dar până la 12 ani în închisoare.
Conform informațiilor furnizate de Financial Times, care citează surse oficiale, procurorii ucraineni au anchetat pentru dezertare, în intervalul ianuarie-octombrie 2024, 60 000 de persoane – număr dublu față de anchetele lansate în cei doi ani anteriori. Dintre acestea, 40 000 de persoane au fost încadrate la Articolul 407, iar 20 000 au fost acuzate de dezertare propriu-zisă (articolul 408). Conform anumitor surse, în noiembrie 2024 au fost înregistrate alte 19 000 de cazuri de părăsire a unităților.
Cifrele de mai sus au un grad ridicat de relativitate pentru că nu toți comandanții de unități au raportat cazurile de dezertare, pentru a evita posibilele repercusiuni, în condițiile în care integritatea unității este responsabilitatea lor. Într-o unitate s-a descoperit că doar unul din cinci cazuri de dezertare fusese raportat. Conform agenției de știri UNIAN, în decembrie 2024, numărul de dezertări din armata ucraineană ar fi depășit 200 000 cazuri.
În paralel, s-a dezvoltat tot mai mult practica numită „șabunin”: deși figurează prezent în unitatea sa, grație mituirii comandantului unității, un soldat poate sta liniștit acasă, unde, eventual, merge și la muncă.
Această criză a făcut ca, în ciuda mobilizărilor forțate, armata Kievului să nu mai dispună decât de 2/3 din necesarul de militari pentru completarea efectivelor de pe front. De ce această criză? Cum de s-a dus entuziasmul patriotic ce fusese sufletul rezistenței ucrainene în primul an de război? Principalul motiv este că Ucraina a pierdut inițiativa pe front de mai bine de un an și pare că se îndreaptă spre înfrângere. Al doilea motiv este cât se poate de natural și se numește oboseală din cauza luptelor. Epuizarea și lipsa rotirii trupelor pentru a le odihni și recupera duc, inevitabil, la scăderea capacității lor de luptă și la demoralizarea lor. Poate cel mai cunoscut caz este acela al Brigăzii 110 Mecanizată care a apărat sectorul Avdiivka aproape doi ani (martie 2022 – ianuarie 2024)! La fel și în cazul Brigăzii 72 Mecanizată care a ținut sectorul Vuhledar din august 2022 până la căderea orașului în octombrie 2024. Aproape 20% din efectivul acestei ultime brigăzi a fost declarat „dispărut” ca urmare a dezertărilor.
Una dintre cele mai eficiente mari unități de pe front, Brigada 93 Mecanizată, a fost implicată în cele mai fierbinți sectoare din octombrie 2022 până în iunie 2024, precum Harkov și Bahmut. Epuizați și traumatizați luptătorii ei au solicitat trimiterea în spatele frontului pentru odihnă și recuperare. Statul Major ucrainean a retras brigada din Donbas dar a implicat-o la scurt timp în ofensiva din Kursk. Nu e de mirare de ce mulți dintre luptătorii ei au decis să părăsească unitatea.
Presa a relatat mai multe cazuri ale celor care au intrat ca voluntari în armată în februarie 2022 și doi ani mai târziu au cerut demobilizarea din motive de oboseală sau au dezertat. În toate aceste cazuri, media ucraineană și-a arătat simpatia pentru cei care au ajuns la epuizare luptând de ani buni.
Un alt motiv care a mărit numărul dezertărilor a fost lipsa pregătirii necesare înainte de a fi introduși în zonele de luptă. Cum mobilizarea forțată ordonată de conducerea ucraineană a livrat lunar în 2024 c. 30 000 – 40 000 de noi soldați, capacitatea armatei ucrainene de a pregăti noii soldați a fost cu mult depășită. În cel mai bun caz, mobilizatul primește o lună de pregătire primară înainte de a fi trimis în zonele de luptă. Botezul focului pentru acești mobiks se lasă cu pierderi mari ce ar fi putut fi evitate sau cu șocul și demoralizarea noilor veniți. Aproximativ 50% dintre noi veniți sunt răniți sau uciși în câteva zile după intrarea lor în luptă, fapt ce a făcut ca mobilizarea să fie percepută drept o condamnare la moarte. Ca urmare, mulți dintre cei mobilizați au dezertat chiar din perioada pregătirii de luptă. Iar efectul a fost unul de domino, afectând trupele care continuau să reziste pe front. Una dintre cele mai importante străpungeri realizate de ruși în 2024, la Oceretyne, în aprilie, a fost produsă pe fondul dezertării în masă a soldaților din Brigada 115 Mecanizată.
Nu în ultimul rând, sentimentul de nedreptate duce la dezertare. În social media, oamenii de pe front pot admira cu necaz cum compatrioții lor se bucură de viață în restaurantele și cluburile din Kiev, de parcă n-ar exista niciun război. „Toate barurile, cafenele și restaurantele sunt pline. De ce naiba mai murim pe front?” va spune un combatant, aflat în permisie în capitală. Acest sentiment de nedreptate este cauzat și de corupția prezentă în structurile de recrutare, care închid ochii când mita scapă de mobilizare pe cei care dispun de bani.
Confruntat cu tot felul de situații, comandamentul ucrainean este lipsit de structurile necesare pentru a rezolva toate aceste cazuri. Nu numai că nu s-au putut urmări și ancheta toți dezertorii, dar nu a existat o evidență clară a celor care au plecat în permisii și nu s-au mai întors la unitate sau a celor spitalizați în urma rănilor și a căror urmă s-a pierdut după vindecare. În 2019 Ucraina a desființat tribunalele militare transferând atribuțiile lor către organele de judecată civile. Pe timp de război, acestea din urmă s-au dovedit depășite de situație.
Unica soluție în fața valului de dezertări a fost renunțarea la acuzații pentru cei care vor reveni la unități până în prima zi a anului 2025. Măsura a readus c. 30 000 de militari ce părăsiseră unitățile fără permisiune.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
