RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU – De unde a pornit totul (I)

RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU

 

De unde a pornit totul (I)

 

   Ucraina este o democrație tânără. Indiferent de furturi, corupție, oligarhi, și mafie, ucraineanul a gustat din drepturile și libertățile pe care le aduce un regim democratic. Și, ceea ce nu înțelege Rusia, o dată democrație, mereu democrație. Când majoritatea populației – în principal partea ei activă – a înțeles concepte ca putere nediscreționară, instituții funcționale, justiție liberă, libertatea economică în subconștientul a milioane de oameni s-a format intuiția că așa trebuie să funcționeze lucrurile, indiferent cât de imperfecte par la început. 

   În planul opus, Rusia nu a reușit să creeze un model politico-social atrăgător pentru nimeni, nici măcar pentru țările lumii a treia. În contextul în care, pe lângă firava democrație de acasă, ucraineanul s-a putut bucura de nivelul de trai ceva mai ridicat din țările vecine și, mai ales din țările occidentale (conform datelor oficiale, la mijlocul anului 2020, c.3 milioane ucraineni locuiau în SUA, Israel sau în statele Europei occidentale și centrale), modelul rusesc nu mai poate prezenta nicio atracție. Conducerea de la Kremlin a acceptat o Ucraina independentă atâta timp cât această avea ca cel mai important partener economic și politic Rusia și nicio altă țară nu-i influența evoluția. Mai mult, Putin rareori a făcut o distincție clară între ruși și ucraineni, considerând că împărtășesc aceeași identitate națională, la fel cum consideră și mulți cetățeni ruși. Este o mentalitate veche de secole, bazată pe legăturile culturale (Biserica Ortodoxă Rusă își are originea în Kievul secolului al IX-lea) și pe evoluția istorică a celor două popoare în cadrul Imperiului Rus, care, în secolele XVII-XVIII înglobase actualul teritoriu al Ucrainei.

   Afirmarea națională a ucrainenilor s-a manifestat în anii Primului Război Mondial, odată cu Revoluția din februarie 1917, încurajată și de Imperiul German. Diplomații Reichului sunt cei care, în timpul negocierilor de pace de la Brest Litovsk (1918), au demarcat pe hartă, pentru prima dată în istorie, un stat numit Ucraina – oficial independent, dar ocupat militar de germani. Înfrângerea Germaniei a readus Ucraina sub controlul Moscovei, aceasta devenind oficial una dintre cele patru republici sovietice ce au constituit URSS în 1922. Lenin și Stalin au decis ca noua republică să primească și un puternic sector industrial, transferând autorităților ucrainene Harkov și Bazinul Donului (Donbas) – teritorii populate de milioane de ruși. Regimul lui Stalin a conceput însă și „Holodomor”-ul, cumplita foamete care a ucis c.5 milioane de ucraineni în anii 1932-1933, considerată de unii istorici o acțiune de eradicare a tendințelor ucrainene de independență.  În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Ucraina a suferit enorm, fiind teatrul mai multor lupte aprige dar și al politicilor economice și rasiale ale Germaniei naziste: 5 milioane de victime și 700 de localități distruse. Cu toate acestea, naționaliștii din partea vestică a țării (în special din teritoriile care aparținuseră Poloniei) au sperat în obținerea independenței cu sprijinul german, cel mai celebru exponent fiind Stepan Bandera, liderul Organizației Naționaliștilor Ucraineni – considerat până azi un personaj controversat. 

   După al Doilea Război Mondial, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană s-a refăcut economic și a inclus Crimeea, în urma deciziei conducerii sovietice din 1954. Deși Putin a considerat decizia un capriciu al lui Hrușciov, transferul avea rațiuni economice, în condițiile în care rețeaua de alimentare cu apă și infrastructura terestră proveneau din Ucraina.

   Tensiunile ruso-ucrainene își au originea în prăbușirea URSS (1991) și s-au accentuat pe măsură ce Ucraina și-a consolidat independența și s-a îndepărtat de Rusia. Încercarea lui Mihail Gorbaciov de reformare a sistemului sovietic prin politicile „perestroika” (restructurare) și „glasnost” (deschidere) a stimulat mișcările naționale în republicile sovietice – statele baltice, Gruzia și Ucraina fiind primele în care s-au manifestat.  A urmat o puternică mișcare centrifugă care viza desprinderea de centru, cunoscută sub numele de „parada suveranităților”, în anii 1990-1991. Cel mai puternic impact asupra structurii statului sovietic l-a avut însă, în mod surprinzător, separatismul rusesc – adoptarea Declarației cu privire la suveranitatea de stat a Republicii Sovietice Federativă Socialistă Rusă (12 iunie 1990) fiind considerată începutul destrămării URSS. 

   Primul „Maidan” (termen ce desemnează protestele din istoria recentă), zis și „Revoluția pe granit” a avut loc în octombrie 1990, contra legilor restrictive ce păreau a readuce URSS pe cursul brejnevist de dinainte de „glaznost” și „perestroika”. Înainte ca acestea să intre în vigoare, zeci de studenți au ocupat Piața Revoluției din Octombrie din Kiev, cerând demiterea unor lideri comuniști și îndepărtarea Ucrainei de Moscova. Încercarea autorităților comuniste de a curăța piața a fost blocată de scutul uman alcătuit din peste 50 000 de locuitori ai Kievului. Studenții câștigaseră prima bătălie pentru independența Ucrainei.

Primul Maidan (1990)

   Remarcabil este faptul că, atât liderul rus Boris Elțin, cât și liderul ucrainean Leonid Kravciuk au avut un rol esențial în destrămarea uniunii, ambii acționând decisiv contra tendințelor centriste ale lui Mihail Gorbaciov. Acțiunile centrifuge ale republicilor sovietice conduse de Elțin și Kravciuk au culminat cu declarația privind formarea Comunității Statelor Independente (8 decembrie 1991), acordat semnat la Belovejskaia Pușcia (Minsk) de președinții Federației Ruse, Ucrainei și Bielorusiei, ce prevedea în preambul faptul că „URSS își încetează existența ca subiect de drept internațional și realitate geopolitică”. Două zile mai târziu, Sovietul Suprem al Ucrainei a ratificat acordul, iar în mai puțin de două săptămâni alte 8 republici sovietice se alăturaseră Comunității Statelor Independente. Acțiunea nelegitimă a trei conducători neîmputerniciți de nimeni a demonstrat fragilitatea statutului sovietic. La 25 decembrie 1991, după o serie de încercări nereușite de convinge republicile să semneze un nou tratat unional, Gorbaciov și-a dat demisia din funcția de președinte al unui stat care, practic, nu mai exista. 

 

Boris Elțin și Leonid Kravciuk

 

Alexandru ȘTEFĂNESCU  este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…