Liniile ucrainene, deși supuse la serioase presiuni, rezistaseră bine până la momentul apariției sutelor de ruși în spatele frontului. Luați total prin surprindere, mulți militari au fugit, fără să mai alerteze superiorii. Întregi subunități ucrainene au început o retragere precipitată către graniță înainte ca ordinele comandamentului să ajungă la ele. Alte unități s-au retras organizat, purtând lupte de ariergardă cu rușii care le urmăreau.
Poziția de la Malaya Loknya a rezistat la toate atacurile Brigăzii 34 Infanterie Motorizată, dar cedarea unităților de pe flancuri expunea apărătorii la o posibilă încercuire. A urmat o retragere dificilă, în grupuri mici, sub atacurile aviației și a dronelor rusești. De cealaltă parte a sectorului de front de la Kursk, rușii au încercuit satul Martinovka, unde ucrainenii rezistaseră cu succes 6 luni! Pe timpul nopții garnizoana ucraineană s-a retras din sat, o coloană de opt vehicule ajungând până la Sudja, unde soldații au abandonat mașinile din cauza distrugerii podurilor.
Lupte haotice vor continua pe parcursul nopții și zilei de 9 martie, ucrainenii rezistând în Sudja și Kazacea Loknya În dimineața de 10 martie ucrainenii au încercat un contraatac cu mici grupuri mecanizate din Brigada 93 Mecanizată, dar s-au retras sub valurile de drone.
În următoarele zile (11-13 martie) perimetrul deținut de ucraineni în Kursk s-a redus constant, sub presiune atacurilor rusești dinspre nord și est, date de Brigada 11 Aeropurtată, Divizia 106 Aeropurtată „Tula” și Regimentul 30 infanterie Motorizată. Faptul că o serie de poziții fortificate la nord de Sudja fuseseră abandonate în grabă a făcut imposibilă apărarea orașului. Iar pierderea sa (după o ocupație de 215 zile) a obligat Brigada 47 Mecanizată să renunțe la poziția întărită din Kazacea Loknya, la nord-vest de Sudja. Brigada 118 Apărarea Teritorială a protejat retragerea unităților ucrainene, permițând o regrupare organizată. În data de 12 martie presa ucraineană deja publica știrea demiterii comandantului Grupării Nordice, „din motive neclare”.
Reporterii ruși au ajuns în zonă începând cu data de 13 martie pentru a filma scena victoriei. Inclusiv Putin și-a făcut apariția, îmbrăcat în uniforma militară. În ciuda numeroaselor vehicule distruse pe drumul către Sudja – arteră efectiv plină de carcase ale automobilelor – s-a constatat că în majoritate zdrobitoare erau autovehicule civile, singurele mașini militare fiind cele pierdute în primele luni de luptă. Mai mult, unii reporteri și-au exprimat dezamăgirea asupra numărului mic de prizonieri luați de ruși, estimat la c.50 de persoane, așa că în media rusă a circulat un clip cu zeci de prizonieri luați la Mariupol în 2022.
În mod paradoxal, în ciuda înfrângerii clare, forțele ruse au capturat doar 0,5% din efectivele ucrainene a căror încercuire s-a încercat. Un număr ceva mai mare a fost pierdut în timpul retragerii, împreună cu câteva vehicule. Dar tehnica de luptă și integritatea marilor unități a fost păstrată, lucru recunoscut și de media rusă. În majoritatea cazurilor, ucrainenii au evitat prinderea în ultimul moment, retrăgându-se rapid grație inițiativei comandanților din eșaloanele inferioare.
În mod ciudat, în data de 14 martie, când frontul era stabilizat și ucrainenii evacuaseră mare parte a teritoriului rusesc, președintele american Trump a postat pe rețeaua Rethruth un mesaj dramatic: „în chiar acest moment, mii de trupe ucrainene sunt complet înconjurate de armata rusă… am cerut cu tărie președintelui Putin să le cruțe viețile.” Această informație, contrazisă de conducerea ucraineană cât și de toți milbloggerii ruși și ucraineni, a fost preluată de mai mulți oficiali americani.
Ofensiva ucraineană în Kursk a rămas controversată din punctul de vedere al obiectivelor urmărite, în raport cu pierderile suferite. Lansată într-un moment în care rușii presau puternic în Donbas, ea nu a reușit să reducă ritmul ofensivei ruse în direcția Pokrovsk, ba mai mult, în perioada de vârf a atacului ucrainean, rușii au ocupat un teritoriu considerabil în Donbas. Ce-i drept, alte sectoare ale frontului nu au putut fi activate, rușii mutând unități de elită (diviziile Aeropurtate 7, 76 și 106; brigăzile de Asalt Aerian 83 și 11; brigăzile de Infanterie Marină 40, 155, 810) din zonele Kherson, Zaporojia, Ceasiv Yar, Siversk pentru a ține frontul în Kursk. Estimările ucrainene plasează numărul militarilor ruși implicați în luptele pentru Kursk la 60 000, cărora li s-au adăugat c.10 000 nord-coreeni.
Dincolo de acest răgaz tactic obținut de ucraineni, pierderile suferite de cele două părți au fost consistente și relativ apropiate. În materie de vehicule militare, conform unor surse ce folosesc identificarea video, ucrainenii au pierdut 676 vehicule militare (dintre care 67 tancuri, 238 mașini de luptă ale infanteriei, 267 vehicule ușoare și 36 piese de artilerie), iar rușii 720 (dintre care 75 tancuri, 419 mașini de luptă ale infanteriei, 69 vehicule ușoare și 18 piese de artilerie). Deși pierderile suferite de ruși erau ușor mai mari, pentru ucraineni, numărul consistent de vehicule pierdute, însemna o reducere drastică a forțelor mecanizate.
Probabil pentru a demonstra că forțele ucrainene nu și-au pierdut capacitatea ofensivă, comandamentul ucrainean a lansat în data de 18 martie, o nouă ofensivă pe teritoriul rusesc, în regiunea Belgorod, ocupând, după câteva zile de luptă, poziții în satele Demidovka și Popovka.
Pe tot parcursul lunii martie cele două părți au inițiat mici acțiuni ofensive care au adus modificări al frontului. În regiunea Kursk ucrainenii au păstrat o fâșie de teren în jurul satelor Oleșnia și Gornal, dar în regiunea învecinată, Sumy, rușii au pătruns pe o porțiune redusă de teritoriu.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…