Incursiunea ucraineană în Kursk a debutat în ziua de 6 august 2024. Perimetrul controlat de ucraineni a fost extins, relativ rapid, până când rușii au reușit să aducă suficiente forțe pentru a stopa înaintarea. A urmat o bătălie de uzură de opt luni, în care ucrainenii au pierdut numeroase blindate de proveniență vestică, iar rușii au redus treptat perimetrul, cu prețul a numeroase pierderi – inclusiv câteva mii de nord-coreeni. Ultimul efort ofensiv ucrainean s-a consumat în ziua de 7 februarie, când s-a reușit înaintarea pe câțiva kilometri către Ulanok (la est de Sudja).
Dar, la doar două zile, rușii au lansat propriul atac pe latura vestică a perimetrului și au ocupat satul Sverdlikova. În ciuda eforturilor ucrainene din zilele următoare satul nu a mai putut fi reluat, dronele rusești provocând pierderi serioase în oameni și vehicule (un tanc T-64 BV și trei transportoare blindate BMP).
La extremitatea nordică a perimetrului controlat de ucraineni, rușii au ocupat satul Pogrebki (26 februarie) și au înălțat steagul lui Saruman, „Mâna Albă din Isengard”. Interesant cum unii soldați ruși au acceptat rolul personajelor negative din cărțile lui Tolkien, atribuit lor, împreună cu porecla de „orci” din primele zile ale războiului!
Luna martie a adus încă din prima zi puternice atacuri rusești în mai multe puncte ale sectorului de front Kursk, ținut acum, în principal, de soldați din brigăzile de Apărare Teritorială. Pe data de 1 martie, după un atac-surpriză, rușii au preluat controlul zonei de la sud de râul Snagost, împingând frontul pe granița dintre cele două state. 24 de ore mai târziu, un alt atac, la sud de Pogrebki, iar pe 3 martie un atac pe întreaga lungime a sectorului nordic. Apărătorii s-au retras spre sud c.2 km, păstrând punctul de rezistență în satul Malaya Loknya (la 4,5 km sud de Pogrebki).
Planul ofensivei rusești în regiunea Kursk (1-13 martie 2025)
În acest sat, faimoasa Brigadă 47 Mecanizată „Magura” a respins toate atacurile rusești, distrugând 4 blindate BMP și un BTR. Începând cu data de 4 martie, rușii au atacat satul cu unități de elită din Divizia 106 Aeropurtată de Gardă, atât dinspre nord, cât și dinspre sud-vest. În tot acest timp, aviația rusă a bombardat masiv, folosind numeroase bombe uriașe FAB-3000, atât Sudja, cât și sectoarele atacate din nordul perimetrului.
În ziua de 5 martie, dată în care administrația Trump a suspendat ajutorul militar și informațional american către Ucraina, rușii au lansat una dintre cele mai complexe și mai bine coordonate operațiuni din acest război, al cărei succes ar fi putut scoate din luptă un număr considerabil de forțe ucrainene. Planul a implicat atragerea a cât mai multor forțe ucrainene în sectorul nordic, prin atacurile date în zilele de 1-4 martie, apoi lansarea unui atac „în clește” dinspre vest, pe teritoriul ucrainean, la Noveske la 11 km de Sudja, și dinspre est, dat de Regimentul 177 Pușcași Marini din Flotila Caspică și trupe nord-coreene, la sud de Sudja. Acest al doilea atac a reușit să străpungă liniile ucrainene pe o adâncime de 11 km și să taie drumul ce aproviziona Sudja, în doar două zile. Brațul vestic s-a apropiat de al doilea drum ce aproviziona orașul, până la Basivka, iar în data de 7 martie deja presa occidentală publica articole referitoare la pericolul încercuirii a 10 000 de militari ucraineni în Kursk.
Această a doua arteră, Sumi-Sudja, era vitală pentru supraviețuirea grupării ucrainene. Un contraatac încercat de ucraineni dinspre Guievo a fost respins de artileria și dronele ruse. Dar la Basivka, dronele Brigăzii 116 Apărarea Teritorială au lovit puternic atacatorii, pregătind terenul pentru contraatacul ce a salvat drumul către Sudja. Revenindu-și din surpriză, comandamentul ucrainean a reușit să blocheze ambele brațe ale cleștelui, evitând un dezastru de proporții.
În aceeași fatidică zi de 7 martie, trei regimente de infanterie motorizată rusă au atacat Malaya Loknya, satul intrând în „zona gri” a frontului. Ce era mai rău avea să vină în ziua următoare.
În prima zi a anului 2025 conducta de gaze ce trimitea gazul rusesc către Europa, trecând pe la vest de Sudja, a încetat să mai funcționeze. Cum aceasta piesă de infrastructură energetică avea un diametru de 140 cm, suficient pentru a permite deplasarea prin interiorul ei a unui adult, un fost comandant Wagner, cu numele de cod Zombie, a propus o operațiune extrem de curajoasă de a trimite trupe prin ea, în spatele pozițiilor ucrainene. Problema era că soldații ar fi trebuit să parcurgă 15 km prin conductă, pentru a ieși la suprafață la vest de Sudja. În plus, conducta mai păstra ceva pungi de gaz și asta ar fi presupus folosirea măștilor de gaz. Cu toate acestea, voluntarii nu au lipsit: în principal soldați din Brigada 60 Asalt „Veteranii” (foști mercenari Wagner ce nu participaseră la rebeliunea liderului lor și aveau ca emblemă a unității lor steagul Rusiei și chipul lui Putin), Brigada 114 „Vostok” (ce folosește steagul URSS), Brigada 30 Infanterie Motorizată, Brigada 11 Aeropurtată, Grupul Spetsnaz „Aida” din Akhamt.
Prima etapă a acestei acțiuni nebunești a fost pomparea gazului pentru eliminarea sa din conductă, apoi pomparea oxigenului în conductă. Când mediul a devenit respirabil, geniștii au curățat conducta și au construit puncte de acumulare subterane, de-a lungul ei, pentru odihna și aprovizionarea trupelor. Unde a fost posibil, au forat puțuri pentru ca aerul să pătrundă. Această etapă s-a dovedit cea mai lungă și costisitoare, necesitând trei săptămâni și făcând numeroase victime, în special din cauza intoxicării și a arsurilor provocate de gaz.
Înainte de lansarea atacului, aviația rusă a bombardat puternic zona în care voluntarii ar fi trebuit să iasă, eliminând posibilele obstacole. Trupele au pătruns în conductă în apropiere de satul Bolșoe Soldațkoe, cu patru zile înainte de momentul planificat pentru ieșirea la suprafață. Unul dintre voluntari a declarat că au fost 72 de ore cumplite, care au necesitat consumul a numeroase calmante pentru a ține sub control durerea de cap și arsura simțită în plămâni. Soldații au înaintat în grupuri de câte 5 oameni, păstrând un spațiu de 2 m între ei pentru a facilita respirația. Mulți purtau pe braț banderole albastre, la fel ca cele ucrainenilor. Primul val de 300 militari a fost constituit din trupe speciale Akhmat și soldați din Brigada 30 Infanterie Motorizată. În primele ore ale zilei de 8 martie au ieșit din conductă la c.4 km nord de Sudja și s-au răspândit pentru a asigura zona. Dronele ucrainene au detectat câteva grupuri, provocându-le pierderi serioase.
Alți 500 de rușii au traversat conducta în timpul zilei, folosind pentru ieșire mai multe puncte, creând haos și panică în spatele liniilor ucrainene. Comandamentul rus nu și-a cruțat oamenii, ordonând un atac asupra centrului orașului Sudja imediat după ieșirea din conductă. Nord-Vestul orașului a fost ocupat și la sfârșitul zilei rușii controlau un perimetru lat de 3 km chiar în mijlocul teritoriului deținut de ucraineni în Kursk. Din acest perimetru rușii au putut dirija drone pentru a lovi vehiculele camuflate, cât și stațiile radio identificate.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
