Atacul Armatei 3 Arme Combinate a fost executat în colaborare cu alte atacuri ale armatelor ruse pe întregul front nordic din Ucraina. Ca urmare a exercitării acestei presiuni, satul Yampil, care proteja sectorul nordic al frontului de la Siversk a fost ocupat în dat de 21 noiembrie de militari din Armata 25 Arme Combinate. De aici, rușii puteau traversa Siversky Doneț și lovi spatele pozițiilor de la Siversk. Cum pericolul încercuirii apărătorilor din oraș era considerabil, Corpul 11 ucrainean a fost nevoit să redirecționeze trupe către nord-vest, pentru a combate noua amenințare.
Satul Zvanivka, la 4 km sud de Siversk, a continuat să reziste până când a fost pulverizat de obuziere. Ruinele caselor au fost vizitate apoi de drone, iar sub acoperirea acestor atacuri, rușii au continuat să se infiltreze, aruncând încărcături explozive oriunde întâlneau rezistență. Rușii îl vor ocupa în data de 22 noiembrie, ceea ce punea Siversk în situația de semi încercuire. Mai grav, pe tot parcursul luptelor din noiembrie dronele rusești au dominat cerul deasupra câmpului de luptă, reducând metodic chiar și cele mai mici puncte de rezistență.
Luptele pentru nord-estul orașului au început în data de 24 noiembrie, odată cu primele infiltrări rusești. Remarcabil este faptul că rușii au evitat zona industrială fortificată din nord, alegând infiltrarea în cartiere mai puțin apărate.
În paralel, acțiunea de încercuire a localității a continuat, rușii împingând ambele vârfuri ale cleștelui ce se închidea în jurul orașului. În data de 2 decembrie satul Sviato Pokrovske, la sud-vest de oraș a fost atacat de militari din Brigada 88, în timp ce camarazii lor din Brigada 7 ocupau satul Platonivka, la nord-vest de Siversk. Înaintarea acestei ultime unități a fost oprită în momentul în care dronele ucrainene au surprins în teren deschis o serie de militari care sperau să ocupe poziții la vest de oraș, folosindu-se de întuneric și pelerinele antitermice (a căror eficacitate este de doar câteva minute).
În timp ce flancurile continuau să reziste presiunii rusești, în oraș apărătorii luptau cu furie pentru orice clădire, contraatacând în mai multe rânduri. Lipsa rezervelor i-a forțat să cedeze treptat, perimetrul lor reducându-se în ziua de 10 decembrie la jumătatea vestică a orașului, dincolo de calea ferată ce traversa Siversk de la nord la sud. A doua zi, lipsiți de clădiri masive pe care să-și ancoreze apărarea și copleșiți de numărul uriaș al atacatorilor (efectiv dronele ucrainene au fost insuficiente pentru a lovi numărul mare de ruși participanți la atac!), ucrainenii au fost nevoiți să evacueze orașul.
Ultimele rezistențe s-au produs în mina aflată la 2 km nord de oraș, în care apărătorii au luptat până în data de 16 decembrie. Păstrarea acestei poziții explică faptul de ce ruși nu au putut ataca orașul dinspre nord.
Rușii vor relua înaintarea la vest de Siversk după 26 decembrie 2025, fiind întârziați de sporadice contraatacuri ucrainene cu blindate. Satul Sviato-Pokrovske a fost ocupat la mijlocul lunii ianuarie 2026, act ce încheia bătălia pentru Siversk, în condițiile în care rușii asiguraseră terenul din jurul orașului pe o rază de 5 km.
Cauzele prăbușirii sunt ușor de observat. În primul rând brigăzile care apărau Siversk se aflau pe poziții de 3 ani, fără unități care să le înlocuiască, fără rezerve suficiente care să compenseze pierderile. Mai mult, comandamentul superior nu a acordat atenție Brigăzii 54, deoarece rezistase cu succes, iar comandanții acestei nu raportaseră nevoia acută de personal. Mai mult, în vara anului 2025, unele dintre cele mai bune subunități (precum Batalionul K2) fuseseră mutate în alte sectoare. În toamna anului 2025, marea unitate mai avea doar 20% din efectivele necesare.
Căderea Siverskului a fost atât de rapidă și neașteptată încât comandantul general al armatei ucrainene a demis pe loc comandanții a două brigăzi (colonelul Konoval de la Brigada 54 și colonelul Poteșkin de la Brigada 10) și al întregului Corp 11 de Armată (generalul de brigadă Sircenko), deși este greu de estimat cum puteau aceștia acționa într-o criză de proporții. De altfel, întregul Corp 11 a fost desființat. Presa pro ucraineană a acordat puțină atenție episodului, iar armata ucraineană a păstrat tăcerea.
Totuși, rezistența orașului a fost absolut remarcabilă, depășind ca durată orice alt episod similar din războiul ruso-ucrainean.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
