RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU – Ce vrea Rusia în Moldova?

Cu un război necruțător în plină desfășurare, cu evenimente politico-sociale zilnice, cu tensiuni diplomatice între marile puteri, rămâne uimitor spațiul generos pe care milbloggerii ruși și media rusă, în ansamblul ei, îl acordă problemelor din Republica Moldova. Documente secrete rusești „scurse” confirmă teoria conform căreia Republica Moldova este una dintre țintele Federației Ruse. Obiectivul? Destabilizarea micului stat și aducerea sa în sfera de influență a Kremlinului până în 2030. În data de 14 martie 2023, prim-ministrul Moldovei, Dorin Recean, a declarat: „rușii au încercat de foarte mult timp să se asigure că Moldova nu va avea suveranitate în politica sa externă”. Patru zile mai târziu, CNN publica un amplu articol dedicat unui document ce pare a fi elaborat de Serviciul Secret rus (FSB) în anul 2021, intitulat „Obiectivele strategice ale Federației Ruse în Republica Moldova”. Documentul expunea pe 5 pagini obiectivele Kremlinului pe termen scurt, mediu și lung. Pe termen scurt, erau prevăzute sprijinirea forțelor politice pro-ruse și protejarea prezenței militare rusești în Transnistria (c.1500 militari). Pe termen mediu, trebuiau împiedicate „expansionismul românesc” și cooperarea Moldovei cu NATO. Obiectivele pe termen lung erau crearea în republică a unei elite politice și economice pro-ruse puternice, stabile și formarea unei atitudini negative a populației către NATO. Documentul prevedea și destabilizarea statului moldovean prin folosirea grupurilor pro-ruse, a Bisericii Ortodoxe și a șantajului privind livrarea de gaze naturale.

   Expertul american Jamie Kirchick, de la Institutul Brookings, afirma la întâlnirea Comisiei pentru Securitate și Cooperare în Europa (4 iunie 2019) că scopul Rusiei nu este de a readuce Moldova în sfera sa de influență, ci de a distruge orice posibilitate ca aceasta să adere la Uniunea Europeană. Este parte a politicii mai largi a Moscovei de a crea state eșuate la marginea Europei, veritabile găuri negre pentru corupție și traficul de arme.

   Tensiunile ruso-moldovene au izbucnit la începutul anului 2023, cel mai semnificativ moment fiind anularea de către președintele Putin a decretului din 2012 prin care era garantată suveranitatea Republicii Moldova. În aceeași lună, Moscova a acuzat Kievul că intenționează să atace Transnistria.

   La doar o lună după publicarea documentelor emise de serviciul secret al Rusiei, poliția din Republica Moldova a arestat șapte persoane suspecte că ar fi provocatori plătiți de Rusia pentru a crea haos în Moldova. Suma vehiculată pentru plata acestor protestatari falși era de 10 000 $ pentru fiecare persoană. Totuși, pentru a înțelege protestele desfășurate în Moldova în primele luni ale anului 2023, trebuie să ținem cont de faptul că actualul guvern pro occidental al republicii a refuzat, pentru prima oară în istoria țării, să mai importe gaz din Rusia, iar asta a adus la creșterea prețurilor la energia termică.

   La 12 martie 2023, poliţia moldoveană anunţase că a destructurat o schemă de destabilizare a situaţiei în Republica Moldova şi că aceasta ar fi fost pusă la cale de serviciile speciale ale Federaţiei Ruse. Autorităţile de la Chişinău, dar şi responsabili occidentali, au denunţat încercările Moscovei de a destabiliza situaţia din Republica Moldova, cu scopul răsturnării actualei guvernări proeuropene şi înlocuirea acesteia cu una favorabilă Rusiei. Partidul Șor, care a organizat protestele antiguvernamentale de la Chişinău, a fost fondat şi este controlat de oligarhul Ilan Șor, fugar în Israel, condamnat la 15 ani închisoare pentru furtul unui miliard de dolari din bănci moldovene în 2014. De asemenea, el este acuzat de dare de mită pentru a-şi asigura funcţia de preşedinte al unei bănci moldovene şi a fost inclus în octombrie pe lista cu sancţiuni a Trezoreriei SUA, ca reprezentând interesele Rusiei. Pentru data de 21 mai 2023, Partidul Șor a anunțat manifestații ample, ca o contrapondere la planificatul marș „Moldova Europeană” de susținere a aderării țării la Uniunea Europeană, acțiune organizată de partidul aflat la guvernare. Despre acest marș, liderul liberal Mihai Ghimpu, consideră ca ar trebui să fie centrat pe anunțul unirii Moldovei cu România. În paralel, forțele armate moldovene au început un program de pregătire (la Bulboaca, în apropierea Transnistriei) și modernizare. Ministrul Apărării, Anatoli Nosati, a anunțat că, în cursul anului 2023, Moldova va avea un sistem de apărare antiaeriană și a cerut extinderea bugetului armatei la 2 % din PIB.

   Moldova, o țară cu doar 2,6 milioane de cetățeni – dintre care o jumătate de milion locuiește în Transnistria –  este populată în proporție de 75% din români moldoveni, al doilea grup etnic constituindu-l ucrainenii. În Transnistria însă, locuiesc 300 000 de etnici ruși, urmașii colonizării forțate din era sovietică, care, după 1992 au hotărât să rămână în Republică, constituind astfel majoritatea populației transnistrene. La începutul invaziei ruse în Ucraina, Moldova a primit 430 000 de refugiați ucraineni ceea ce o face, raportat la numărul populației proprii și la dimensiunea teritoriului său, țara cu cei mai mulți refugiați.

Harta conflictelor înghețate din Republica Moldova

 

   Ca și alte foste republici sovietice, marcate în prezent de mișcări separatiste – vezi cazul Ucrainei și Georgiei – Moldova a moștenit de la fosta Uniune un teritoriu cu populație majoritar rusă, care nu i-a aparținut istoric și care a fost folosit pentru păstrarea republicii în zona de influență a Moscovei. Ucraina are Donbas, Georgia a avut Abhazia și Oseția de Sud iar Moldova are Transnistria. Creată de sovietici după 1918 pentru „a înlocui” pierderea adevăratei Moldove, Transnistria a fost integrată Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești după reanexarea Basarabiei  de către Stalin (1940). Destrămarea URSS a creat contextul favorabil reunirii Moldovei cu România, iar transnistrenii au acționat prompt pentru a înlătura acest „pericol”, declarându-și independența, sperând în sprijinul Armatei Ruse. Dar, în ciuda conflictului armat dintre Chișinău și Tiraspol, între anii 1990 – 1992, pacea mediată de Moscova s-a încheiat fără modificări teritoriale, în Transnistria fiind impusă permanent o forță militară rusă, considerată „de menținerea păcii” – ea inaugurând, în realitate, o ocupație militară de mai bine de 21 de ani. Prezența militară permanentă a Rusiei a pus Moldova într-un pericol de invazie constant, forțând-o la o neutralitate perpetua, menționată inclusiv în legea fundamentală a republicii.

   Deși nici Rusia și nici un alt stat nu au recunoscut Transnistria ca fiind o zonă independentă de Republica Moldova, aceasta nu a împiedicat așa numitul guvern de la Tiraspol să emită monedă, să elibereze propriul pașaport, să dețină o forță militară, să organizeze alegeri. În prezent, Transnistria are președinte, Vadim Krasnoselsky, propriul steag (cu sovieticul semn secera și ciocanul), un depozit militar consistent la Cobasna, rămas din era sovietică, și o prezență militară rusească compusă din 1 500 militari. La aceasta se adaugă o forță militară transnistreană de 5 500 oameni, mai bine înarmați decât forțele moldovene și sprijiniți de tancuri T-64  – spre deosebire de forțele guvernului de la Chișinău care nu dețin tancuri. Transnistria a apărut deseori în retorica rusă post invazie. Generalul Rustam Minekaiev, comandantului Districtului Militar Central, afirmase chiar în aprilie 2022, ca ocuparea Odessei ar permite accesul Rusiei în Transnistria „unde au fost observate acțiuni de oprimare a populației vorbitoare de limba rusă”. În primele luni ale anului 2023, tot de la Kremlin a fost lansată ideea că Ucraina se pregătește să invadeze Transnistria.

   Mica republică de la est de râul Prut are mai puțin de o sută de ani de existență statală, existență datorată în mare parte expansionismului rusesc din secolul al XIX-lea și rapturilor staliniste  din anii celui de al Doilea Război Mondial. Dacă facem abstracție de teritoriul de la est de Nistru (Transnistria), actuala republică nu este altceva decât jumătatea estică a statului medieval românesc Moldova, jumătate pe care până în 1812 nimeni nu a considerat-o vreodată un teritoriu distinct. Pentru a înțelege mai clar contextul istoric, teritoriul republicii Moldova a fost sub administrație românească patru secole și jumătate, o perioadă de patru ori mai mare decât cea în care provincii ca Transilvania și Dobrogea au făcut parte din România. În ciuda politicilor de rusificare promovate de ruși , mai apoi, de către sovietici, românii au rămas mereu majoritari la est de Nistru, iar limba pe care o vorbesc a fost și a rămas, de secole, limba română. De aceea este destul de greu de înțeles termenul de „românizare” a Moldovei, folosit intens de presa rusă.

Alexandru ȘTEFĂNESCU  este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…