Prima zi a lunii octombrie a adus cea mai importantă victorie din anul 2024 pentru armata rusă: ocuparea orășelului Vuhledar. Izolat în vasta câmpie, orașul minier cu doar 14 000 de locuitori, fusese un spin în coasta dispozitivului rusesc din Donbas timp de doi ani și jumătate, grație poziției sale înalte ce domina șoseaua de interes strategic T-0509 ce lega Donețk de Mariupol. Din perimetrul său – dominat de blocuri înalte de locuințe din era sovietică – putea fi direcționat tirul artileriei atât către șoseaua mai sus amintită, dar și către calea ferată ce aproviziona trupele din Zaporijia.
Unele dintre cele mai mari atacuri cu blindate fuseseră date de ruși în direcția sa în noiembrie 2022 și februarie 2023, încheiate cu pierderi uriașe și rezultate modeste. Situația acestui sector de front, ca și a celorlalte, s-a schimbat în vara anului 2024 când superioritatea numerică rusă în oameni și tehnică de luptă și-a spus cuvântul. Ca și în cazul altor „fortărețe”, orașul propriu-zis nu a mai putut fi ținut în momentul în care penetrarea frontului pe flancuri periclita calea de retragere. Și în cazul Vuhledar-ului nu luptele în oraș au decis bătălia ci luptele pentru satele ce-l flancau la sud-vest (Precistivka și Pavlivka), respectiv nord-est (Vodiane și Minele de Cărbune nr.1 și 3)
Pe parcursul lunilor de vară, sectorul de front lung de c.50 km, mărginit de localitățile Novodonețke la vest și Novomihailivka și Pobeda la nord-est, cunoscuse o relativă stabilitate. Novomihailivka fusese cucerită de ruși în data de 28 aprilie 2024, după șapte luni de lupte grele, în care atacatorii pierduseră peste 300 de blindate, ceea ce ducea frontul în apropierea orașului Konstantinivka și a șoselei T-0524 prin care era aprovizionat Vuhledar .
Ultima fază a bătăliei pentru Vuhledar a început în data de 22 iulie 2024, când rușii au reluat bombardamentele puternice asupra fortăreței, combinate cu lansarea de atacuri mecanizate. Până la finalul lunii iulie, rușii străpunseseră linia de apărare dispusă oarecum paralel cu șoseaua T-0524 ce făcea legătura Vuhledar- Konstantinivka și avansaseră c.2 km spre vest. În data de 27 iulie un puternic atac blindat la intrarea în Konstantinivka fusese respins de Brigada 79 Asalt Aerian, folosind o combinație de mine și drone. În schimb, în ziua următoare pușcașii din Habarovsk au reușit să înainteze 1,5 km la sud de localitate, iar la 1 august atinseseră șoseaua mai sus menționată. În ciuda unor contraatacuri ucrainene și a luptelor grele date în întreg sectorul Vuhledar, avansul rușilor nu a putut fi oprit, aceștia atingând șoseaua T-0524 pe un front lung de 5 km, între Konstantinivka și Vodiane. Bastionul fortificat (un patrulater cu latura de c.450 m ce includea tranșee și cazemate), ce proteja intersecția dintre șosea și drumul către satul Vodiane, a căzut după ce artileria rusă, utilizând obuze de mare precizie „Krasnopol” a nivelat majoritatea întăriturilor.
Până la jumătatea lunii august, rușii dețineau un cap de pod în Konstantinivka (ce va fi extins constant până la sfârșitul lunii) dar și mina de cărbuni aflată la doar 1 km sud de satul Vodiane, ceea ce impunea retragerea apărătorilor la vest de șoseaua T-0524. În data de 1 septembrie, rușii din Brigada 57 Infanterie Motorizată au ajuns în dreptul Minei de Cărbune Nr.1, aflată la jumătatea distanței dintre Vodiane și Vuhledar, capturată către finalul zilei de 8 septembrie.
Un al doilea vârf ofensiv, lansat în ultimele zile ale lunii august, a vizat satul Precistivka și terenul de la sud-vest de Vuhledar. Satul a fost ocupat în data de 3 septembrie de o coloană de blindate a Brigăzii 40 Infanterie Marină, ce a profitat de trimiterea unora dintre apărători în sectorul Pokrovsk și a înaintat rapid 4 km! Cinci zile mai târziu a fost raportată capturarea satului Vodiane (apărat de recruții din Brigada 150 Mecanizată), după un bombardament nimicitor, ceea ce aducea forțele ruse tot mai aproape de Vuhledar și contura o învăluire dinspre nord. La jumătatea lunii septembrie rușii ocupaseră și următoarea poziție defensivă, Mina de Cărbuni Nr. 3.
Situația apărătorilor (în principal militari din Brigada 72 Mecanizată ) s-a degradat constant în condițiile în care nu mai fuseseră „rotiți” pentru refacere și odihnă din anul 2022, iar unii dintre oameni fuseseră trimiși să „cârpească” frontul de la Pokrovsk, unde se contura o înfrângere de proporții. Întăririle soseau o dată la câteva luni și, de regulă, constau în „bunici” de peste 50 de ani, slab pregătiți. Artileria și protecția electronică contra dronelor lipseau aproape complet. Un întreg batalion din Brigada 123 Apărare Teritorială ce trebuia să sprijine apărarea în acest sector a dezertat și a organizat un protest la Nikolaiev din cauza faptului că sunt trimiși să lupte nepregătiți și slab înarmați. Rușinat, comandantul său, tânărul colonel Igor Hryb, a ales sinuciderea. Situația critică Brigăzii 72 – una dintre cele mai eficiente mari unități ucrainene – a fost evidențiată și de schimbarea comandantului, colonelul Ivan Vinnik – „promovat” cu zece zile înainte de pierderea orașului.
La 22 septembrie, orașul era practic încercuit, rușii înaintând asupra lui din toate direcțiile. În ciuda rezistenței dârze, rușii au intrat în perimetrul urban dinspre vest în data de 30 septembrie.
În ciuda unui bombardament apocaliptic – scenele fiind parcă desprinse dintr-un film SF în care CGI-ul a fost intens folosit pentru a evidenția potențialul distructiv uriaș al armelor viitorului – apărătorii au rezistat în localitate până în ziua de 1 octombrie, când cercul format în jurul lor era aproape de a se închide.
Ultimii apărători au abandonat pozițiile puternice pe care încă le mai dețineau în centrul orașului, căutându-și salvarea, în grupuri mici, către nord, pe unica porțiune de câmp neocupată de ruși. Ultimele rezistențe au încetat în data de 1 octombrie, dar ocuparea a fost anunțată în mod oficial de Ministerul Apărării rus abia pe 3 octombrie.
Ministerul Apărării din Rusia a raportat capturarea a sute de apărători, majoritatea din unitățile de apărare teritorială, recent mobilizați. Conform aceleiași surse, alte câteva sute de ucraineni au fost uciși pe drumul dintre Vuhledar și satul Bohoiavlenka, în timp ce se retrăgeau.
Înfrângerea a provocat o deplasare a frontului către vest și nord-vest, în ziua când a fost ocupat Vuhledar, rușii avansând în direcția satului Katerinivka.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
