În ciuda pierderilor uriașe, fără precedent în acest conflict – estimate de surse independente pe baza imaginilor geolocalizate la 197 vehicule blindate (tancuri, mașini de luptă ale infanteriei, transportoare) – trupele ruse au continuat efortul ofensiv în direcția Avdiivka. Prin comparație, pierderile în vehicule suferite de ruși în 3 săptămâni de ofensivă într-un singur sector, se apropiau de cele suferite de ucraineni în timpul a 5 luni de ofensivă în Zaporijia (pe toate direcțiile de înaintare), estimate la 225 mașini de luptă. Surse pro-ruse (precum canalul YouTube Military Summary) au comentat cu uimire modul de atac al infanteriștilor ruși, surprinși în multe rânduri de bombardamentul cu muniție cu dispersie, declarând că „nimeni nu putea supraviețui la așa ceva”, dar că, în esență, importante sunt câștigurile teritoriale. Pierderile umane, imposibil de calculat exact, se ridicau la câteva mii de soldați, chiar dacă poate nu atinseseră 4 000 cât declarase un oficial ucrainean. Aviația rusă continua să fie activă în ciuda pierderii a 7 aparate de asalt Suhoi Su-25 numai în acest sector de front. Deși artileria ucraineană a dovedit un nivel de pregătire și precizie foarte ridicat, iar atacurile cu drone au decimat forțele ruse, lipsa unor fortificații solide, de tipul celor ridicate de ruși pe frontul de la Zaporijia, a permis respingerea apărătorilor pe aliniamente tot mai vestice și învăluirea localității Avdiivka.
Aflată pe linia frontului practic din timpul rebeliunii din 2014, localitatea fusese fortificată pentru a respinge un atac dinspre sud sau est. În sectorul nordic unde s-a produs efortul major rusesc, Avdiivka era protejată de câteva sate disparate și movila de reziduri „Terrikon” care nu au putut rezista prea mult timp la intensele bombardamente și asalturi rusești – în multe cazuri, infanteriștii ucraineni adoptând o apărare elastică și evitând angajarea în lupte de tranșee. „Fortăreața” nu a fost întărită corespunzător nici măcar după ce la mijlocul lunii martie 2023 rușii ocupaseră satele Krasnahorivka și Vesle care reprezentau punctele de apărare ale Avdiivkăi pe direcția nord. Media de la Kiev deja critica lipsa fortificațiilor, iar zvonurile privind o eventuală abandonare a localității începuseră să circule. În noaptea de 29 octombrie, comandamentul ucrainean și majoritatea ofițerilor superiori au fost retrași din oraș. Dar, importanța sa deosebită din punct de vedere strategic, cât și valoarea sa de simbol al rezistenței în Donețkul ocupat, nu permitea cedarea așezării. La începutul ofensivei rusești 15 000 de ucraineni țineau frontul de la Avdiivka. La începutul lunii noiembrie numărul acestora se dublase, 8 000 ocupând poziții în orașul propriu-zis – majoritatea din Brigada 110 Mecanizată ce ținea frontul în partea de sud și est a localității. În zonă luptau și unități din Brigada 59 Motorizată (adusă de pe frontul de la Bahmut) și Brigada 53 Mecanizată (care ține frontul la sud și vest de oraș).
Brigada 47 Mecanizată (vârful de lance al ofensivei din Zaporijia – dotată cu tancuri „Leopard” și transportoare „Bradley”) a fost adusă urgent pentru a stopa avansul rusesc la vest de calea ferată și către Oceretyne. În data de 31 octombrie, elemente blindate din această brigadă au oprit un nou atac rus la vest de calea ferată, între Stepove și fabrica de cocs, ocazie cu care au fost pierdute 3 M2 „Bradley” și un tanc „Leopard” 2 A6 – al șaptelea astfel de blindat pierdut de ucraineni în interval de o săptămână.
Poate cel mai înspăimântător era faptul că rușii dovediseră o capacitate de acceptare a pierderilor umane și materiale de neconceput pentru secolul al XXI-lea, noi forțe – estimate la 30 000 de militari – fiind acumulate la nord de Donețk pentru continuarea ofensivei. În același timp, geniștii ruși consolidau pozițiile recent cucerite și creau zone de apărare chiar în raza de acțiune a artileriei ucrainene, iar în zona de sud săpau tunele de peste 100 m pentru a facilita înaintarea. Presiuni se exercitau și în alte zone ale frontului, un atac rusesc semnificativ fiind respins în data de 2 noiembrie 2023 la est de Vuhledar, atacatorii pierzând 10 mașini de luptă, printre care și 5 tancuri T-72, unele dotate cu echipament de deminare.
Într-un război tot mai dominat de drone – practic, cvasitotalitatea materialului video din acest conflict care ajunge în mass-media este furnizat de vehiculele aeriene sau navale fără pilot – noi tactici au fost dezvoltate. Un exemplu este oferit de celebra unitate „Bobr” a armatei ruse, ale cărei drone au fost prezente în cele mai fierbinți zone ale frontului. Operatorii din „Bobr”, acționând pe frontul de la Robotyne, au ajuns la concluzia ca este mai eficient să rănești un soldat inamic decât să-l ucizi. De ce? Pentru că, în timp ce un soldat mort este abandonat de camarazii aflați în misiune, un rănit necesită 2-5 camarazi pentru a-l evacua, uneori chiar și trimiterea unui vehicul, iar această grupare devine o țintă mult mai tentantă pentru un nou atac cu drone. De partea cealaltă, în capul de pod de la Krimky, dronele ucrainene au surprins o grupă rusă aflată în mișcare și a fost nevoie ca militarii să se oprească doar un minut pentru ca dronele să distrugă complet subunitatea rusă.
O altă constantă a acestui război: orice concentrare de tehnică sau personal este greu de ascuns și ușor de lovit. În data de 3 noiembrie, o ceremonie de decorare a militarilor din Brigada 128 Asalt Montan, cu ocazia Zilei Artileriei, s-a transformat într-un veritabil masacru după ce, rachetele rusești Iskander au lovit clădirea în care se ținea festivitatea. Peste 20 de soldați au fost uciși, inclusiv o parte din comanda unității, demonstrându-se, încă o dată, că folosirea telefoanelor mobile, mai ales zonele din apropierea frontului, constituie o sursă de informare majoră pentru inamic.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…