RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU – A fost ofensiva de vară a rușilor un succes?

   A fost ofensiva de vară a rușilor un succes? O simplă privire aruncată pe harta frontului ar oferi un verdict clar negativ. Dar, situația necesită o analiză ceva mai complexă. Partea rusă a declarat-o deja drept un succes de proporții. Din punctul de vedre al câștigurilor teritoriale, succesul rus nu poate fi contestat, în lunile mai-septembrie 2025 fiind ocupați c. 2300 km². În plus, forțele ruse au dus acțiuni ofensive pe lungimea întregului front, iar în data de 7 octombrie președintele rus anunțase „eliberarea” a 219 localități în anul respectiv. O cifră impresionantă dacă nu ar fi vorba de cătune și sate mici.

   Media pro ucraineană a numit ofensiva rusă un eșec. Și are dreptate dacă se iau în considerare câteva aspecte-cheie. În ciuda presiunii uriașe și a numeroaselor probleme, armata ucraineană a continuat să reziste. Deși rușii au atacat în mai multe sectoare ale frontului având o superioritate clară în oameni și material, apărătorii nu au pierdut nicio localitate importantă. Deși mai multe centre urbane erau amenințate de luni bune, iar rușii au preluat controlul asupra unor cartiere, niciunul nu a fost în totalitate ocupat.

   Comparativ cu vara anterioară, în 2025, rușii nu și-au concentrat efortul ofensiv pe o singură direcție (Avdiivka – Pokrovsk), alegând soluția unei ofensive multi vectoriale (Kupiansk, Lyman, Pokrovsk, Konstantinivka, Dobropilia, Kurahove). Alternativa s-a dovedit ceva mai profitabilă dacă ținem cont de faptul că în vara anterioară rușii ocupaseră un teritoriu mult mai redus (1380 km²). Ce-i drept partea ucraineană, deși a reușit să fortifice majoritatea sectoarelor amenințate, nu a putut găsi resursa umană necesară ocupării acestor amenajări genistice. Ca urmare, majoritatea sectoarelor au fost protejate cu valuri de drone, capabile să producă pierderi serioase atacatorului, dar nu să  reia terenul pierdut. În folosirea acestor arme revoluționare, se observă o abordare diferită: dronele rusești țintind cu precădere vehiculele inamice, iar cele ucrainene vânând trupele.

   O statistică oferită de sursa deschisă HistoryLegends plasează rata pierderilor celor două tabere la un raport de 1:1 pentru vara anului 2025 (17 000 ucraineni și 15 500 ruși), indicator clar al unui război de uzură. Aceeași sursă stabilea pentru vara anterioară un raport de 1,5:1 (21 000 ucraineni și 14 000 ruși). În ceea ce privește pierderile materiale, un raport oferit de Warspotting menționa în intervalul 20 mai – 20 septembrie 2025 703 vehicule pierdute de ruși (dintre care 105 tancuri și 210 mașini de luptă ale infanteriei), fără a lua în calcul mașinile ușoare sau motocicletele, și 463 vehicule pierdute de ucraineni (dintre care 107 tancuri și 203 mașini de luptă ale infanteriei).

   Majoritatea luptelor din vara lui 2025 s-au purtat în oblastul Donețk, a cărui cucerire era unul dintre obiectivele declarate ale Rusiei. Atacatorii au folosit 10 armate de arme combinate pe un front de 250 km, veritabil record de concentrare de forțe pentru secolul al XXI-lea! Armata 6 Arme Combinate a extins capul de pod pe malul vestic al râului Oskil. Armatele 20 și 25 au înaintat la nord-est, respectiv la sud-est la Lyman, pregătind o bătălie de proporții. Dar cel mai important eveniment din vara 2025 s-a produs în august, când rușii au realizat o pătrundere majoră la Dobropilia, între Konstantinivka și Pokrovsk, separând cele două sectoare și amenințând cu prăbușirea întregului front. Contraatacul rezervelor de elită ucrainene a dus la restabilirea frontului și încercuirea temporară a rușilor, dar la mijlocul lui octombrie rușii reușiseră să păstreze majoritatea pozițiilor aflate în semiîncercuire, trimițând rezerve considerabile.

   Pe de altă parte, deși rușii au pătruns în Pokrovsk, cea mai mare parte a orașului era bine ținută de ucrainenei, la fel ca și pozițiile cheie din estul orașului. Mirnohrad și Rodinske. La nord, al doilea centru important vizat de ofensiva de vară, Konstantinivka, era amenințat din două laturi de ruși, dar apărătorii creaseră o centură semicirculară de poziții, la c.10 km de oraș care rezista cu succes în octombrie. Situația rămâne tensionată, dar principalele obiective ale apărătorilor pentru vara anului 2025 fuseseră atinse: păstrarea celor două orașe și menținerea frontului departe de importantele centre urbane Kramatorsk și Sloviansk.

   Dacă în sectoarele Pokrovsk și Konstantinivka se poate vorbi despre o victorie defensivă ucraineană, mai la sud situația este nuanțată. Concentrând patru armate de arme combinate (41, 8, 36 și 5) rușii au înaintat în vastul spațiu lipsit de localități din Donețkul sudic. Forța cumulată a acestor armate (c.100 000 oameni) a permis atacatorilor să avanseze pe o adâncime de 20-25 km, pătrunzând în oblastul vecin, Dniepropetrovsk. Trebuia recunoscută abilitatea – unică în acest secol – a comandamentelor ruse de a  opera ofensiv cu mai multe armate pe mai multe axe, efortul ofensiv din Donețk, fiind susținut de acțiuni în sectoarele Sumi și Harkov. În aceste direcții, rușii au reluat atacurile în lunile de toamnă.

   Față de toți ceilalți ani de război, forțele ucrainene nu au mai lansat nicio ofensivă majoră. Și-au cruțat forțele reduse printr-o ofensivă proactivă, bazată pe o multitudine de contraatacuri locale, cu unități de asalt specializate, în scopul anulării efortului ofensiv inamic. Mai mult, Ucraina urmărea să câștige timp pentru refacerea capacității de luptă a unităților sale, prin mobilizarea (teoretică) a 360 000 de oameni, număr absolut suficient. Fenomenul dezertărilor – foarte îngrijorător încă din toamna anului 2024 – nu a putut fi redus, în intervalul mai-septembrie 2025 fiind înregistrate 90 000 de cazuri, număr ce depășește cu mult pierderile înregistrate în luptă.

    Lipsită de capacitatea unei ofensive victorioase pe câmpul de luptă, armata ucraineană s-a concentrat pe lovirea obiectivelor economice din interiorul Federației Ruse. Această abordare indirectă a produs pierderi semnificative adversarului, provocând o veritabilă criză a combustibilului într-o țară recunoscută drept unul dintre marii producători de petrol.

Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…