kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Zi de septembrie

Soarele aurea orașul mic și liniștit, la vremea amiezii și îmbrățișa cu lumina sa pădurea care, la acel ceas, nu foșnea, ci absorbea căldura văratecă a zilei de septembrie. Drumurile colindate de cei ce se mai bucurau de călătorii se așterneau tivite de lumină și chemau la plimbări liniștite de-a lungul râului de munte, care-și lucea valurile vesele la acel timp.

Din pădure venea un parfum de frunze încălzite de întâlnirea cu soarele, iar vântul se oprise ca și cum ar fi vrut să audă mai bine păsările ce zvâcneau spre înalt sau insectele dornice să cuprindă în corpul fragil ceva din eternitatea soarelui.

Vara nu plec, deocamdată, mai întârzia în florile din parc sau din luminișurile pădurii, fructele vândute de țăranii din împrejurimi erau parfumate, aveau ceva din plenitudinea bucuriei culesului, măceșii se apropiau de sorocul roșu, legumele erau ispititoare, alături de fructele aduse de țărani.

Vară sau toamnă? Mai degrabă vară, o vară veselă împlinită cu darurile pământului. Acel pământ pietros de pe Valea Cernei, unde dintre oamenii locului au case (colibe, sălaș, adică o a doua locuință) și unde lucrează în grădini mici sau cosesc fânețele, aducând în oraș legume și fructe crescute doar prin dărnicia locului, fără alte stimulente.

E totuși septembrie și curând chiar va fi toamnă. Castanii sălbatici din oraș încep să-și aștearnă rodul rostogolit cu nepăsare în calea celor ce mai caută bucuria unei zile în prea frumoasa vale. Din când în când, pădurea se hotărăște să foșnească ușor, ca un cântec murmurat.

Am revenit, în septembrie 2016, doar pentru câteva ore în orașul copilăriei mele și am trecut pe la casa unde locuise mătușa mea. Cu o lună în urmă o pierdusem pe femeia de o mare bunătate care mi-a făcut copilăria frumoasă. Și plecând am simțit, încă odată, că prea-vechiul meu oraș avea pentru mine un nume nou: Valea Plângerii.

GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media