Discret, suav, verdele se așează în fața noastră ca o Bunăvestire a frumoaselor zile ce vor urma. Căci, oricât de indiferenți am fi față de transformarea naturii, chiar nevăzut, tresărim când simțim amprenta diafană, ca o tipăritură fină. Înțelegem că se înnoiesc multe sub ochii noștri și aproape că putem anticipa secvențele graduale ale frumosului revenind în fiecare an.
Da, e o bucurie repetabilă în descoperirea verdelui care scrie istoria anotimpurilor și parcă prindem curaj să mai sperăm în împlinirea fructelor precedate de flori. Ce am făcut noi să merităm aceste daruri, știind că soarele răsare peste cei buni și peste cei răi și ne încălzește pe cei ce mai avem puterea să-i venim în întâmpinare?
Chiar dacă nu avem toți priceperea să înțelegem că frumosul se dăruiește privirilor și regenerează speranțele, mai mult sau mai puțin întemeiate, așteptăm. Există în verdele de mai o vibrație muzicală însoțită de parfumurile timpului, ce creează o țesătură unică pe care am descoperit-o cu mult timp în urmă în orașul tuturor vârstelor mele.
Țin minte muzica verdelui, indiferent de timp și anotimp, pentru că mereu a împlinit nevoia mea de a ști că pot reconstrui amintiri dătătoare de triste bucurii, astfel că mă hotărăsc să strâng sub pleoape multe lacrimi neplânse, o bogăție care nu-mi folosește decât mie.
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
