Trece ziua, lumina permite întunericului să-i ia vremelnic locul și e timpul ca omul să-și pună întrebări, dacă poate, dacă vrea. Uneori oboseala șterge gândul de a cerceta ce s-a petrecut în ziua care s-a încheiat. Totuși, unii își cercetează faptele cu luciditate și își adaugă la cele pe care le știu despre ei înșiși noi răspunsuri.
Am vrea să putem să privim liniștiți la faptele noastre pentru că timpul fiecăruia a trecut cu folos. Dacă am găsit răgazul de a fi spus o vorbă bună, de a-i fi ascultat cu bunăvoință pe cei care aveau nevoie să se facă auziți, dacă am ușurat povara cuiva ori am fost aducătorii unei vești bune, am putea să fim mulțumiți. Și tot analizând răspunsuri și fapte, ne mai cunoaștem pe noi înșine și chiar ne dăm niște răspunsuri, e drept, schimbătoare în timp.
Ce-mi mai place? Atunci când răzbunarea nu e o prioritate, când tăcerea e mai valoroasă decât cuvintele, când vorbele nu trec înspre a lovi sau a umili, când oamenii îmi luminează întunericul durerii, când o casă e vie, cu bucurie, hărnicie, respect și liniște, îmi plac oamenii îndrăgostiți, cei discreți, cei primitori, cei ce prețuiesc eforturile celorlalți, cei ce au răbdare, cei ce nu invidiază, cei pentru care a fi bogat nu înseamnă prea mult, cei gata să-și ofere ajutorul, cei ce nu așteaptă răsplată, cei ce știu să respecte odihna celorlalți, cei cu palme bătătorite de muncă, cei ce-și educă bine copiii, cei pentru care responsabilitatea înseamnă mai mult decât exercitarea unui drept, cei ce prețuiesc tăcerea…
Putem să ne dăm unii altora bucurie sau întristare, important e să alegem calea potrivită…
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
