PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Trupul cel cu multe osteneli

   Trupul, ca o locuință temporară a sufletului, este, de multe ori, de o fragilitate care ne dă de gândit. Se spune într-o rugăciune că mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat somnul spre odihna neputințelor noastre și spre repaus pentru trupul cel cu multe osteneli și, încercând să ni le spunem, ajungem să aflăm cât sunt de multe.

    În prima parte a vieții, osteneala nu prea are conținut, căci forțele sunt întregi, mintea este destul de odihnită și rezerva speranțelor aproape întreagă. Ne-am simțit apți să parcurgem drumuri, nu întotdeauna line, uneori abrupte, înguste, poate pe margini de prăpastii, având însă convingerea că ne descurcăm, puterea să le parcurgem energic, repede, fiind de la sine înțeles că ajunși la destinație a meritat efortul.

    Cred că mulți dintre noi am trecut peste incertitudini, oboseală, uneori descurajare, pentru cei dragi, poate iubind o idee, un țel, o ipoteză și făcând din noi atleții unui vis de îndeplinit. Alteori oamenii trec peste piedica oboselii din dorința de a se bucura de rezultatele muncii făcute cu drag și când văd că eforturile nu au fost zadarnice, mai au încă o dată confirmarea că știu și pot să facă lucruri bune și folositoare pentru ei și pentru ceilalți.

    Bucuria reușitei sporește puterea de a face și susține fizicul nostru într-o stare bună, dătătoare de optimism. Totuși, trupul și mintea obosesc la un anumit timp și odihna potrivită este cea în care oamenii se opresc din a face pentru a se regenera, iar fațetele odihnei pot fi multiple. Oricât ne-am considera de neobosiți, trebuie să găsim și timpul odihnei într-o contemplare ori descoperind liniștea adevărată, părăsind tumultul frustrărilor, dorința de revanșă,  de răzbunare sau de a ne așeza mai presus de ceilalți.

   Și dacă am găsit adevărata odihnă putem spune ca Psalmistul: Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălțat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine,/Dimpotrivă, mi-am smerit și mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc înțărcat de mama lui, ca răsplată a sufletului meu./Să nădăjduiască Israel în Domnul, de acum și până în veac!

 

Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…