Trupul omului, puternic și slab în același timp și, mai ales, trecător… Călător în lume și în timp, prețuit și disprețuit, format din excese sau modelat de asceză… După putere, după întâmplări, supus unei voințe sau scăpat de sub controlul ei… Nu ne desconsiderăm trupul, căci îl hrănim, îl protejăm de frig sau de căldură, îi pansăm rănile, îl ferim de dureri prea mari, pierdem uneori câte o parte a lui, dar ne continuăm viața cum putem.
„Numai pe tine te am, trecătorul meu trup”, spune Lucian Blaga și-mi vine în minte gândul efemerității, dar și întrebarea: cum se simte un suflet în trupul pe care-l locuiește? Pentru Blaga trupul este prea strâmt, pentru uriașele sentimente și dorințe („căci lutul tău slab/mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet ce-l port”). Alteori sufletul se simte confortabil în trupul satisfăcut de plăcerile lumești.
Evanghelia lui Luca 12: 13 – 21… Bogatul căruia i-a rodit țarina ne dezvăluie că trupul și sufletul trăiesc un timp limitat viața pământească, fiecare având apoi o altă destinație. Bogatul fericit de avuția sa își spune: „Suflet, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!”. Avertismentul divin e prompt: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?”
Să reflectăm ce comori strângem. G. Brassens vede despărțirea sufletului de trup ca pe un divorț: „Note ce qu’ il faudrait qu’ il advînt de mon corps/ Lorsque mon ame et lui ne seront plus d’ accord/ Que sur un seul point, la rupture”. Brassens dorea să fie așezat în pământul de unde se ridicase, la Sete.
În viața pământească sufletul și trupul aleargă împreună, în cea de apoi sufletul așteaptă să-i fie rânduit un loc. Ce răspuns vom da, ce loc merităm? Suflete triste, suflete neîmpăcate, suflete senine mari ori mici, ați ajuns, v-ați liniștit?
Am avut o bunică aprigă, harnică și răzbătătoare. Nu știa să scrie și să citească, dar era plină de umor și de viață și cam răutăcioasă. La ceva timp după ce a murit am visat-o surâzătoare, într-o fâneață plină de flori, scrutând depărtările. Cred că dobândise „locul luminat, cu verdeață, unde nu este nici întristare, nici suspin”.
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
