Am cunoscut oameni care își trăiau viața la vedere, cu bucurii, iubiri, temeri, pierderi ale celor dragi și care nu oboseau să parcurgă etapele vieții ca pe un spectacol pe care îl presupuneau interesant și pentru ceilalți. Își jucau rolul după cum se pricepeau și aveau așteptări de la spectatori. Mi se părea trist, obositor, chiar inutil să aibă martori la toate faptele și evenimentele lor, sigur considerându-se personaje principale.
Știm, mai mult sau mai puțin, ce se întâmplă în viețile celorlalți, chiar preferăm uneori să nu aflăm prea mult. Atunci când e câte ceva de arătat celorlalți, se aleg de cele mai multe ori fie reușitele, fie ce e mai greu de dus, pierderile ireparabile.
În lume e, oricum,mult zgomot care uneori ne împiedică să auzim strigătul după ajutor, uneori neașezat în cuvinte sonore și pe unii îi interesează mult zgomotul haotic, lipsit de sens, adrenalina ori „distracția la maxim”, majoritatea aflate din exprimările inconsistente ale celor promovați de mass media, oameni simpli, copii nedezmeticiți în legătură cu viața sau „profeții” trendurilor cu care trebuie să ținem pasul, influencerii. Pentru mine, pentru mulți, acestea sunt constatări obosite, resemnate.
Ce folos că există printre noi semeni care se bucură de bunăstare, optimism, sănătate, victorii de multe feluri dacă pe undeva, mai aproape sau mai departe, sunt alții rămași singuri care nu-și mai pot purta de grijă ori alții pentru care banii nu mai ajung și pentru mâncare și pentru medicamente sau oameni aflați în suferință la care nu ajung nici măcar proprii copii să le aline durerile, să le însoțească insomniile și singurătățile.
Știm sau nu că se duc copii la școală cu teama că vor fi iarăși hărțuiți de colegi, respinși pentru că nu pot destul, nu au destul, n-au dobândit priceperi pentru a se șine cont de prezența lor în colectivul din care fac parte. Undeva, poate prin apropierea casei noastre, trăiesc femei cu bagajul făcut pentru a putea scăpa, împreună cu copiii lor, de violența partenerului de viață ori altele care se așteaptă ca de undeva să apară cel ce le pune viața în pericol, chiar dacă aceluia i s-au stabilit niște limitări ale acțiunilor sale.
Știm și nu știm, facem și nu facem, ne pasă ori ne este indiferent, putem sau nu putem face lumea mai bună, mai pașnică…
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
