PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Să mai sperăm?

O frântură dintr-o emisiune recentă a TVR1 mi-a adus în minte gânduri despre cât poate să ne bucure politețea. Nu sunt dintre cei ce văd de neatins cotele politeții, așa cum era în trecutul mai îndepărtat, nici nu vreau să critic politețea sau lipsa ei în multe circumstanțe, în prezent, totuși văd, aud, îmi formez păreri și am, de multe ori, sentimentul zădărniciei.

   Nu spun că lipsa politeții se constată doar la cei tineri ci, mai degrabă, e presărată prin cele mai neașteptate medii sociale. Ultimele știri despre raporturile dintre profesori, elevi și părinții lor conturează o mare îngrijorare în legătură cu viitorul societății. De la a nu-i discrimina, a nu le face observații, a nu-i atinge, a nu le cere, a le asigura un climat în care majoritatea activităților să pară și să fie o joacă, a-i face fericiți și prea puțin responsabili, profesorilor nu le rămâne decât să-și primească zilnic porția de umilire, cu sentimentul lipsei unui orizont de speranță și cu conturarea tot mai clară a opțiunii de a părăsi învățământul, unde sunt propuneri, idei, programe, unde România educată este doar un slogan electoral al cărui autor nu s-a dovedit capabil să-l facă adevărat, fiind lăsat la voie întâmplării. Victimele acestui abandon sunt prin multe școli, în care se pare că și colegii profesorilor-victime își duc liniștiți zilele, probabil până când le va veni rândul.

   Copiii vin la școală din familii foarte diverse, părinții fiind și ei rezultate ale unor parcursuri școlare mai multe sau mai puțin reușite. Uneori, educația și bunul simț sunt rezultate ale unor familii de oameni simpli care au fost în stare să dea un bun start în viață copiilor. De acasă ei află că salutul este un semn de civilizație și este important ca oamenii să-l folosească pentru a comunica între ei.

   A mulțumi, a asculta pe celălalt, a respecta intimitatea cuiva, a nu umili, a vedea în cei mai în vârstă – fie ei profesori, rude, cunoscuți – oameni cu o anumită experiență de viață sunt situații în care politețea și respectul trebuie să devine sinonime. Apoi, empatia, toleranța, discreția, altruismul, conștientizarea că nu întotdeauna propriile nevoi sau dorințe trebuie să fie priorități, toate acestea se pot învăța de timpuriu.

   Sunt părinți care-și așază totdeauna copiii deasupra tuturor, fără a-i fi înzestrat cu ceea ce ar trebui să-i facă să fie oameni care ar putea construi o lume mai bună.

Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…