PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Răsărit, apus…

   Iubesc răsăritul ca pe un răspuns bun, așteptat cu emoție. Atunci simt că fac primii pași pe un drum promițător, despre care nu știu prea mult, dar vreau să fiu vrednică de el. Odată cu lumina zilei, mă obișnuiesc cu formele lucrurilor, oamenilor, sentimentelor și îmi stabilesc drept țintă să ajung cu împăcare la acel timp unde lumina trece spre alte locuri și alți oameni care (poate) o așteaptă, așa cum o aștept și eu, cu speranță.

   Soarele răsare peste cei buni și peste cei răi, darurile primite prin el se dau, în mod egal, tuturor. Cum să ne învrednicim să facem din timpul cu lumină un parcurs spre care să putem privi fără să ne rușinăm? Unii avem, alții nu avem un răspuns, dar fiecăruia îi stă în putere să aleagă cel puțin mental, pentru că uneori faptele noastre depind și de interacțiunea cu alții.

   Mă uit, ca în fiecare an, la culorile acestui timp și-mi spun că sunt un dar de care ar trebui să ne bucurăm în prezent, pentru că nu știm dacă viitorul ni-l va mai rezerva. Vrăjiți de culori și parfumuri, ne este dat să ne mai purtăm pașii prin locuri și întâmplări unde putem fi actori și spectatori… cu roluri episodice. Astfel, „venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh – Dumnezeu”.

    Oare e lung drumul zilei către noapte?

 

Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…