Promisiunile către alții sau către noi? Le credem, le acceptăm, ne îndoim de ele? Voi veni, voi reveni, voi fi răbdător, voi asculta până la capăt, voi păstra secretul, nu (te) voi judeca, o să înțeleg, o să accept, nu mă va deranja, voi face tot ce pot, nu voi renunța, voi fi neobosit, mă voi bucura, mă voi întrista, voi aștepta, voi veghea, mă voi ruga mereu, voi citi, voi învăța, mă voi reinventa, nu voi avea resentimente, voi fi liniștit, eu voi conta cel mai puțin, nu voi răspunde la provocări, voi ierta…
Și la o analiză onestă vom constata: că ne-am mândrit, că un frate a venit la noi și nu l-am băgat în seamă, prea ne-am săturat, am râs nebunește, am vorbit ce nu se cuvine, ne-am mâniat, mintea a alunecat spre deșertăciunile lumii, pe scurt, nu ne-am îndeplinit promisiunile.
Potrivite sunt gândurile lui Baudelaire în legătură cu ziua care a trecut: Partea superioară a machetei
Când miezul nopţii a bătut
În râs ne punem o-ntrebare:
Anume ce-ntrebuinţare
I-am dat noi zilei ce-a trecut.
Azi, vineri, treisprezece, dată
Predestinată, pe cât ştim,
Din câte ne mai amintim…
Am dus o viaţă blestemată.
Pe Crist, pe el, cel mai curat
Din dumnezei, fără-ndoială,
L-am atacat cu îndrăzneală;
Apoi la Cresus am mâncat
Şi-aici, ca bestia robustă
Să râdă şi pe plac să-i fim,
Am înjurat tot ce iubim
Şi-am lăudat tot ce dezgustă.
Oare noi promisiuni mai pot schimba ceva?
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
