PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Prizonieri în propriul trup

   E greu să ne dăm seama când vine un timp în care oamenii se simt prizonieri în propriul lor corp, stare pe care o înțeleg mult, puțin sau deloc. Nu e greu de recunoscut această situație, pentru că semnele sunt evidente, mai greu fiind să se ajungă la o acceptare reciprocă a sufletului și trupului, pentru că, după cum s-a banalizat afirmația, cele două aspecte al ființei noastre pot avea, și în multe cazuri au, vârste diferite.

    Spunea Brassens într-un cântec al său că va urma timpul când corpul și sufletul nu vor mai putea fi de acord decât asupra unei singure decizii – ruptura. Chiar dacă nu acceptăm mintal, undeva în străfundul conștiinței știm că așa va fi.

Un desen anonim, pe un zid din Paris…

    Vom mai fi doritori să mergem, să alergăm dar pașii ne vor fi greoi, ezitanți, vom dori să știm că brațele noastre mai au putere, vom constata însă că nu ne mai putem baza prea mult pe ele, ochii noștri vor vedea mai bine înlăuntrul nostru decât în afară, dorințele vor fi timide și pe termene scurte, ca și cum dacă ar fi altfel ar fi indecente, o să vrem câte o mână să ni se întindă fără ca noi să o fi cerut, vom ști să tăcem și nu ne va părea rău să o facem, vom redescoperi că ne-ar fi fost utilă luciditatea la alte vârste, ne vom reanaliza trăirile din trecut și vom fi surprinși de propria inadecvare și nepricepere.

   Ar fi de așteptat să ne împăcăm mai bine cu propriul trup, ca să ținem pasul cu oamenii și cu timpul și să ne clarificăm emoții mai vechi și mai noi, încercând să le adecvăm felului în care am devenit.

 

Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…