Câteodată, privirea mea întârzie cam mult pe chipurile celor din jur și-mi trebuie o concentrare adecvată să remediez acest lucru. Cu trecerea anilor am învățat, cumva, că trebuie să fiu mai rezervată în observații, astfel încât să nu pară că urmăresc prea atent ce fac ceilalți.
Unii oameni se mișcă liber, vorbesc liber, uneori parcă prea liber… Poate că de aici și alunecarea mea, a atenției mele, spre ceea ce se petrece în preajmă. Sunt dintre cei ce consideră multe gesturi prea intime pentru a se petrece în public și-mi controlez emoții, priviri, spuse care nu trebuie să ajungă la ceilalți, contează echilibrul dintre comportamentul public și cel privat.
Dar înregistrez, cu discreția de care sunt în stare, felul în care oamenii se mișcă și comunică în prezența altora. Atingerile unora îmi arată „etapa” în care se află: își doresc să se atingă pentru a-și reafirma afecțiunea, încurajarea, controlul sau să ia din atingere energia de care au nevoie.
Pentru alții, atingerea e întâmplătoare, neatentă, haotică și mulți se simt afectați negativ de acest lucru. Am văzut deseori gesturi refuzate, respingeri venite din desincronizări afective și parcă s-a insinuat în starea mea o tristețe care ar fi trebuit să nu mă privească.
Dar ce frumoase sunt gesturile în care se împletesc sentimente, intenții și potriviri ce ne arată că pentru unii a sosit timpul împlinirii! Vedem în privirile oamenilor emoții și sentimente pe care le citim, chiar și cei ce nu suntem înzestrați cu prea multă empatie. O privire cu iubire, bucurie, mirare, teamă, aprobare ori dispreț se citește ușor. Mai ciudat, se pare, este să o vadă cei cărora nu le este adresată, pentru că uneori e cam jenant să fii martor.
Iată și două situații în care privirea chiar trebuie să aibă direcția potrivită: atunci când te adresezi cuiva sau când un ciocnești un pahar…
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…a
Facebook
WhatsApp
TikTok
