PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Privirea

Știm să privim? Pare că răspunsul este de la sine înțeles. În viață, multe le descoperim privind și, astfel, începem să ne formăm o concepție asupra celor ce ne înconjoară încât înțelegerea și percepțiile noastre se structurează într-un anumit fel. Prin ceea ce vedem, ne apropiem de fenomene, de ființe, nume, raționamente mai mult sau mai puțin logice. Ne dăm seama de diversitatea lumi, cunoaștem oameni, ne place sau nu ne place ceea ce aflăm, semnificativ e faptul că vedem privind.

   Rolul celor care ne-au învățat în timpul vieții a fost, între altele, de a ne învăța să privim. Nu ne este de folos privirea superficială, prin care e posibil să nu descoperim ceea ce este esențial, ci bine este să nu ne grăbim, să stăm cu atenție, cu bunăvoință, cu dorința de a înțelege cât mai mult.

  Toți am trăit și actul de a privi aducător de bucurie, prin care, de fapt, am primit în dar ceva: frumosul din ceea ce ne înconjoară, reușita unor creații omenești, chipuri dragi, revelații. Aș spune că meritul nu este neapărat al privitorului, ci, mai curând, ajutorul venit de undeva, ca să facă posibilă privirea.

   Mai este privirea indiferentă, atât de prezentă în viețile noastre și care dă lumii în care trăim o ariditate greu de schimbat. Dar ce bucurie e în viețile tuturor exprimată prin dragostea de oameni pe care-i privim cu bunăvoință, cu răbdare sau înțelegere! Mai avem de învățat pentru a putea spune precum Psalmistul: „Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele pe care Tu le-ai întemeiat îmi zic: ce este omul că-Ți amintești de el? Sau fiul omului, că-l cercetzi pe el?” (Psalmul 8)

 

Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…