Privim oamenii atent sau nu ori chiar nu-i privim din diferite motive. Totuși, sunt destule ocaziile în care ne îndreptăm ochii concentrat spre cei din fața noastră și ne place sau nu figura lor. Chipuri vesele ori triste, cu priviri scrutătoare, inteligente, golite de expresie, chiar lipsite de orice urmă de inteligență le-am avut sau le avem în față și, pe multe dintre ele, le „citim”.
Aflăm, astfel, ceea ce, poate, nici nu ne interesează, dar e evident. Oameni veseli, încrezători în ei înșiși, obosiți, temători ori curajoși, oameni marcați de dureri fizice sau sufletești, neîncrezători, ostili ori buni, disprețuitori, calzi în priviri sau exprimare sunt cei pe care îi întâlnim mereu. Îi recunoaștem ușor pe cei mulțumiți sau chiar fericiți, pentru care cuvintele sunt neîncăpătoare, spațiul prea strâmt, sonoritățile prea slabe…
Uneori, ne întrebăm ce-i poate face oare atât de fericiți, în unele cazuri devenim fericiți alături de ei sau prin ei. Citim pe fețele unora teama, nesiguranța, chiar dezorientarea și ne spunem că fragilitatea umană e neliniștitoare, fie că o trăiești tu însuți sau afli despre ea de la alții.
Ne oprim privirile pe chipuri ale unor oameni de toate vârstele și, uneori, ne explicăm propriul trecut, reflectând la ceea ce exprimă ele. Am trecut cred, toți, prin anotimpuri pe care le-am iubit sau ne-au iubit ele, fie că am fost înțelepți, revoltați sau resemnați, pentru că ne-a fost dat să fim actori ori spectatori și, nu de puține ori, povestitori a ceea ce am trăit și simțit și au oglindit fizionomiile noastre.
Privindu-i pe alții, uneori empatizăm, alteori prețuim sau desconsiderăm, după cum suntem în stare fiecare. Și totuși, din când în când, se reactualizează în memoria noastră fizionomii ale celor pe care i-am cunoscut cândva și au însemnat pentru noi mult sau puțin.
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
