„Heureux qui commme Ulysse/A fait un beau voyage”… cânta Georges Brassens. Atunci când mă plimb îmi reamintesc aceste versuri și-mi spun că, uneori, am avut și eu această bucurie. În plimbări mai lungi sau mai scurte, m-am bucurat de multe ori. Fie că vedeam locuri curate, luminate de frumusețea pădurilor, de albastrul apelor sau de priceperea omenească de a construi, era bucuria de a fi prezentă în fața armoniei.
Călătorind, trăim o viață prin care cunoaștem ceva diferit de ceea ce întâlnim acolo unde ne trăim fiecare dintre zilele noastre. Și atunci privim cu uimire și încântare ceea ce ne este dăruit: caligrafii de neuitat, precum linia munților, alinierea copacilor la marginea pădurii, un câmp unduindu-și grâul ori lavanda în soarele amiezii, lacul liniștit devenit oglindă, casele vesele dintr-o vale, prăvălindu-se printre copacii îndrăznind să-și țină crengile drepte.
Văzând din mașină sau plimbându-ne la pas, gândim că am fost prezenți la timpul potrivit pentru a desluși ceea ce încă nu aflasem. Alteori, am ajuns la mănăstiri vestite prin ceea ce au strâns în istoria lor, de-a lungul secolelor și am înțeles cum locuri și oameni se sfințesc prin suferință, muncă și credință.
Ca o amprentă a grației divine se aștern în amintirile noastre descoperirile făcute în locurile în care am avut șansa de a ajunge. Pasul călătorilor are o cadență care măsoară împlinirile dobândite prin cunoaștere: să afli, să fii prezent, să înțelegi, să te consideri norocos că te poți plimba.
Să ziceam ca Brassens: „Par un joli matin d’ete/Quand le soleil vous chante au coeur”…
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
