Ni se pare, cred, destul de ușor să descriem înțelesurile cuvântului pace, mai ales celor ce au exersat îndelung scrisul și vorbitul. Trăind și nemurind (vorba lui Creangă) aflăm fie ce e, fie ce nu e pacea, depinde de timpul istoric în care ne aflăm noi sau alții. Din păcate, unii nu mai sunt în viață ca să dea mărturie pentru ce a fost pacea în timpul vieții lor, alții trăiesc prezentul fără a avea parte de pace, pentru unii locul în care trăiesc se bucură de pace, fiind departe de zone în care ea este o dorință nerealistă.
Nu conștientizăm întotdeauna că pacea reală o pot face doar oamenii de bună credință pentru cei ce sunt în măsură să contribuie la instaurarea ei. Rostesc pace dar, de fapt, gândesc război. În prezent în lume, chiar și aproape de noi, cuvântul pace nu are materialitate, e ca o fata morgana prezentată ca reală, pe când cei puternici nu au de gând să o aducă în prezentul caselor, școlilor, spitalelor, sufletelor și familiilor distruse de agresiuni,
Auzim, cu uimire și cu îngrijorare, că pacea se decide departe și excluzându-i pe cei care au nevoie de ea, că alții stabilesc reguli și dau verdicte din exterior pentru țări al căror parcurs este oricum îngreunat de subminarea democrației și de imixtiuni ce urmează să aducă în față persoane cu discursuri ilogice, încărcate de ură și conturând viziuni halucinante despre țară și popor.
Și cine sunt făcătorii de pace în prezent? Cei se pot strivi, bombarda, incendia, anihila oameni și destine, cei ce ar redesena granițe pe planetă și ar redenumi teritorii, cei pentru care logica și dreptatea se citesc invers…
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…