În Întrebări către o stea, Lucian Blaga scrie: „Aperi un mare mormânt sau vreo apă vindecătoare? / Păzește un norod, o cetate sau numai o floare?” De mulți ani mă gândesc la aceste versuri care îmi par că rezumă definirea unui destin (loc, ființă, fenomen), toate în complexitatea celor cunoscute sau necunoscute de sub soare. Trăim fiind mândri sau umili, folositori sau nu, înțelepți sau fără minte, făcând alegeri de care suntem mulțumiți sau pe care le regretăm. Parcursul vieții noastre, însă, nu este hotărât de noi, chiar dacă, așa cum spuneam, alegem, întâlnim oameni, traversăm împrejurări, suferim sau ne bucurăm, uneori triumfăm.
Adesea ținem minte toate acestea, le considerăm importante, alteori vrem să uităm, exilăm într-un colț umbrit al memoriei suferințele, umilințele, nefericirile celor pe care-i iubim sau greșelile noastre. Suntem noi autorii acestora sau destinul? E scris în stele să se fi petrecut așa ori e rezultatul întâmplării? Ar fi putut să fie altfel? Nu avem cum să știm.
În timpul vieții ne asaltează sentimente, emoții, mari bucurii, mari dureri. Le primim după putere, ne modelează, ne rotunjesc colțurile afectivității, șlefuiesc asperitățile care ne fac inabordabili. Și ajungem, după trecerea anilor și însumarea experiențelor, să fim mult diferiți față de vârstele anterioare, mulțumiți ori nu, excesiv de mândri sau rușinați de ceea ce n-am putut, n-am știut sau n-am ales.
Cine ne-a scris drumul vieții? Noi, steaua noastră, întâmplarea? Creatorul? Oare suntem importanți pentru lume? Oare folosim cuiva, îmbogățim viața altora, facem ziua mai frumoasă, pansăm vreo rană, creștem ceva bun în copiii noștri sau ai altora?
Îmi scria un fost elev, mulțumindu-mi că l-am învățat cândva. Au trecut ceva ani, este el însuși un modelator de conștiințe, iar eu sunt pensionară de mulți ani. Cuvintele lui m-au emoționat, cu toate că, pe mine, mulțumirile altora mă cam încurcă. Se pare că am însemnat ceva pentru el, i-a plăcut obiectul pe care l-am învățat împreună, am muncit cu folos.
Și atunci, chiar înaintând în vârstă, chiar retrăgându-ne discret, putem zâmbi. Am trecut cumva prin lume, mai suntem în gândurile unora dintre cei pe care i-am întâlnit.
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
