Ne punem întrebări… Nouă, altora ori nu neapărat unui interlocutor, ci retoric. Este un mod de a ne raporta la realitate și, chiar dacă răspunsurile primite nu sunt totdeauna cele dorite, ele ne conturează niște certitudini, ne confirmă câte ceva. Avem nevoie de acest fel de cercetare pentru că vrem să înțelegem ceea ce ni se întâmplă, să aflăm cauzele sau consecințele, motivele unor alegeri ori respingeri, cât de mult putem să ne punem încrederea în voința noastră sau a altora, în forțele proprii ori ajutorul altora.
Câteodată întrebările încep cu de ce, alteori ele conțin sintagma cum e posibil și oamenii, cu capacitatea lor de a înțelege mai mult sau mai puțin, au un răspuns ori își continuă căutările. Când întrebările vizează dreptatea sau îndreptățirea, frământarea omului poate ajunge până la tragism. Unii se resemnează, alții continuă să lupte și destui pierd lupta. Când scopul întrebărilor este cunoașterea, se revelează puterea și limitele rațiunii umane de a investiga lumea, alcătuirile ei.
Vârstele omului îl trec pe acesta prin moduri diferite de a se întreba și a obține răspunsuri. Îmi vin în minte poetice reflecții despre întrebări: „Unde și când m-am ivit în lumină nu știu” (Lucian Blaga) sau:
Cimpoiul veşted luncii, sau fluierul în drum
Durerea divizată o sună-ncet, mai tare…
Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiare
Şi unda logodită sub cer, vor spune – cum?
Ar trebui un cântec încăpător, precum
Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare;
Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare
Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum.
(Timbru – Ion Barbu)
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
