Se încheie luna mai și nu mă mai opresc din mirări. În afara faptului că viața încă merge mai departe, sunt surprinsă redescoperind oamenii cu gândurile lor, ceea ce arată sau ascund, rostirile lor, sentimentele trecute, prezente ori presimțite, vechiul amestecându-se cu noul la tot pasul, speranțe și temeri de care aproape uitasem, planurile, de preferat pe termen scurt.
O mirare frumoasă este despre varietatea florilor din mai care sunt peste tot, flori cultivate și bine îngrijite, altele răsărite la întâmplare, revărsând un amestec de culori, parfumuri, umbre și adieri despre care nu găsesc cuvinte să mă exprim.
Aș vrea să pot înțelege cum s-au întâlnit atâtea culori, despre care se pare că mai avem de învățat și cum s-au întâlnit lumina și căldura soarelui cu plantele dornice să crească și să ne dezvăluie minunile din fiecare zi.
Păsările sprintează spre înalt, își trimit chemările spre adâncul înaltului, oamenii ca mine, amețiți de atâtea flori, își strâng bucuriile în mănunchiuri și sunt convinși că mai urmează zile cu bune rodiri, cu cei dragi reveniți acasă ori în vis, cu ploi sosite la timp, cu vânturi îmblânzite și-mi spun a suta oară ca Psalmistul: „Ce este omul, că-Ți amintești de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?”
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…