Cumpăram cândva niște legume de la o țărancă și, punându-mi-le în plasă, mâinile ni s-au atins. Sunt mulți ani de atunci, totuși n-am uitat senzația întâlnirii mâinilor noastre. Ale mele cam aspre, cu unghii tăiate scurt, ale ei și mai aspre, însemnate de zilele de muncă, arse de soare, parcă mângâind rezultatele muncii ei, darul pământului.
Nu spun nimic nou, doar îmi reamintesc impresiile pe care mi le-au lăsat de-a lungul vieții mâinile altora. Pentru noi toți prima amintire a unor mâini este cea a mâinilor mamei. Ale mamei mele erau calde, catifelate, mângâietoare, împodobite doare de o verighetă din argint subțire. Mi le-amintesc și pe-ale învățătoarei mele, cu degetele pătate de nicotină, expresive și energice. Am privit cu interes, uneori cu o curiozitate excesivă, mâinile îngrijite, mătăsoase, cu unghii frumos lăcuite, armonizându-se cu siluete delicate și fețe tinere, nu întotdeauna frumoase.
Bărbații, femeile căsătorite poartă pe mână semnul unirii lor. Îmi place echivalentul francez pentru verighetă – alliance. Bun cuvânt, adeseori schimbător, odată cu trecerea timpului. Viața fiecăruia dă identitate mâinilor, unele sunt impregnate de muncă, chiar deformate de munca excesiv de grea, altele subțiate de boală ori îngroșate de excese alimentare sau de maladii.
Sunt fascinată de mâinile celor ce dau viață instrumentelor muzicale. Iarăși, nimic nou, dar ce poezie, ce splendoare sunt mâinile de pe claviatura pianelor, de pe corzile viorilor, violoncelelor, chitarelor, ale harpelor. Acestea din urmă parcă țes ceva fin. În antichitate războiul de țesut era vertical…
Și acum, după zeci de ani, nu uit încântarea pe care mi-o dăruiau mâinile fiicelor mele: când adormeau, când se jucau, când mă căutau prin somn, când învățau să scrie, să gătească, când mă mângâiau. Mâinile copiilor de la școală erau, de multe ori, expresive: ale celor ce se jucau mult, ale timizilor, ale celor antrenați să scrie repede sau frumos, ale fetelor devenite cochete care-și doreau unghii lungi. Și nu uit, pe la începutul meserie mele, mâinile pătate de cerneală ale elevilor mei de clasa a cincea…
Respect mâinile preotului, care ridică o cruce, privește spre înalt și spune: „Sus să avem inimile!” – chemare către cei veniți la slujbă, să se unească în rugăciune. Respect mâinile celor ce îngrijesc bolnavi, ale medicilor care operează, sunt sfințite de efort și le închin un gând de recunoștință. Binecuvântate mâini!
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
