Înțelegând sau nepunându-ne întrebări în legătură cu așa ceva, avem fiecare un loc în lume. Desigur, ocupăm permanent un loc, însă acum mă refer la acela în care ne simțim originile, siguranța, legăturile afective, istoricul. Unii dintre noi putem să-i dăm un nume, chiar dacă îl are deja, dar definirea lui clarifică importanța pe care o are.
Putem, de la distanțe mari, în timp și spațiu, să reconstituim acele coordonate care ne dau sentimentul, convingerea că e vorba chiar de locul pe care îl considerăm al nostru, dar și al altora, după cum ni se întrepătrund viețile, trăirile, drumurile, bucuriile.
Chiar dacă locul pe care-l știm al nostru a fost cel în care am suferit, am greșit, ne-au lipsit bunuri materiale sau nu le-am avut pe cele spirituale, e integrat în parcursul vieții noastre și va rămâne mereu în lista bunurilor pe care le deținem. Viața ne duce în locuri care sunt ale altora, dar pe care le iubim imediat pentru frumusețea lor, pentru oamenii pe care-i întâlnim, pentru bucuriile pe care le avem acolo.
Se scriu astfel în memoria noastră una sau mai multe povești, adunate între cele mai prețuite aduceri aminte și cred că ar trebui să cinstim cum se cuvine darul bucuriei. Mă gândesc însă, cum o fi mai adevărat: locul nostru ori noi ai locului?
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…