Din când în când, mă întreb: cum de s-au dus ucenicii lui Hristos împreună cu El? De unde au avut atâta înțelepciune și curaj să-L urmeze pe Cel trimis de tatăl în lume? Oare nu s-au îndoit de El și de ei înșiși, atunci când s-au hotărât să-L urmeze și să lase viața și deprinderile lor de oameni obișnuiți?
Au fost aleși de El și ei înșiși au ales, înțelegând cu mintea lor de oameni simpli că-L urmează pe Cel venit în lume să-i învețe pe oameni iubirea și iertarea. Ei au fost martorii și tovarășii umblării prin lume a lui Hristos, pe drumuri grele, prăfuite, sub soare arzător, cu hrană puțină și oboseală multă.
Cum or fi privit ei mulțimile care veneau să-L asculte pe Hristos, cel care i-a hrănit trupește și sufletește și cum or fi așezat în mintea lor minunile dătătoare de viață, de mângâiere și de pocăință? Cum și-or fi purtat trupurile cu puteri limitate fiindu-I alături, atunci când în urma lor rămâneau familii, rosturi, evenimente ale vieții a căror înțelegere le era mai la îndemână?
Oare se gândeau ei la vreo răsplată, când vor fi înțeles cum se va încheia parcursul lor pământesc? Se vor fi obișnuit ei cu apropierea de Hristos, cu faptul de a mânca împreună cu El, vor fi avut ei alte gânduri decât cele modelate de învățăturile Lui?
Am găsit un răspuns într-o rugăciune a Sfântului Isaac Sirul: „Duhul Tău pe care l-ai dat Tatălui când erai pe cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. (…) Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea.”
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
