Cât de des ne întâlnim cu îndoiala în fiecare zi sau în diferitele etape ale vieții? Nu e ușor de răspuns, pentru că împrejurările ne pun în situații în care, fie nu știm ce să credem ori să alegem, fie semenii ne dau prilejul să ne punem întrebări ale căror răspunsuri sunt derutante. Putem noi să mergem doar drept înainte, fără opriri, nu ajungem oare la răscruci, nu vedem în stânga sau în dreapta drumuri tentante, pe care ne întrebăm dacă n-ar fi mai bine să le alegem?
Ni s-a dat, într-un anume fel, capacitatea de a discerne, de a alege, de a cunoaște, de a ne apropia sau depărta de alți oameni și, pe măsură ce înaintăm în vârstă adunăm concluzii, experiențe, revelații, învățăminte pe care, chiar atunci când vrem să le transmitem altora, nu suntem convinși că și le doresc sau că îi interesează.
Ajungem să ne inventariem eșecurile, reușitele, greșelile noastre sau ale altora care au avut legătură cu noi. Mai reflectăm la propriile afirmații și descoperim, câteodată, că nu suntem siguri de validitatea lor, ne gândim la felul în care i-am considerat pe ceilalți, pe care ne-am grăbit să-i etichetăm și nu mai suntem siguri că am avut dreptate, ne îndoim.
Câteodată, îndoiala este un semn al lucidității, ne îndoim de angajamentele noastre și ale altora, de promisiuni, de sentimente, de alegeri, de calități patetic invocate, de cei ce se consideră mai presus de alții, din motive știute numai de ei.
Să ne împrietenim cu îndoiala, ca să rămânem aproape de ceea ce ni se întâmplă tuturor!
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…