Am primit în dar dorința de a vrea să ascult cu emoție cum respiră pământul în trecerea lui prin anotimpuri, cum își trimit păsările glasurile să întrebe ori să răspundă, cum vibrează vântul răscolind întinderi locuite de oameni sau alte vietăți, cum se umple aerul de agitația celor ce-și duc viața bucurându-se de lumină, de căldură, de hrană, de vocile celor dragi.
Deseori mi-a fost dat să aștept zorii cu neliniște, sperând să am vești bune, să pun început bun unei zile noi, să dobândesc o stare de bine de care am nevoie, fără teamă de întuneric ori de alte lucruri tulburătoare.
Sunt recunoscătoare pentru darul de a mă bucura de frumosul găsit fără speranță sau căutat în cuvântul scris, în alăturări fericite de gânduri, sentimente, fapte, întâmplări din natură, munca oamenilor, zâmbete, îmbrățișări, descoperiri, oboseală, hărnicie, empatie, discreție, modestie.
Am descoperit că pot, deseori, să deosebesc adevărul de minciună, să conștientizez zădărnicia mândriei ori inutilitatea împodobirii excesive și a expresiei „am avut dreptate”. Am primit și inconfortabilul dar de a simți prea puternic zgomotul, invadarea intimității, insatisfacția unor dorințe care nu s-au împlinit ori a speranțelor neconfirmate.
Îmi mai doresc „…duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei”.
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
