Uneori am văzut în gesturile oamenilor ceva ce părea să aibă o continuare implicită, gesturi care mai conțineau o semnificație pe care ceilalți o sesizau sau poate nu. Această observare este ca o cunoaștere bazată pe un simț „suplimentar”, acela de a trece cu gândul dincolo de ceea ce este evident.
Vedem gesturile altora născute din iubire, dar mai vedem și acel plus, doar dacă avem finețea unei atenții dată de inteligența emoțională. Când suntem în preajma unor oameni îndurerați, ceva ne spune cum durerea devine o amprentă, ca o rană pe care, cel ce o trăiește o duce golit de speranță și de bucurie, rătăcind parcă în speranța unei compensații sau vindecări.
Se simte atunci, în cuvinte, în privire sau în oboseala gesturilor că durerea este prezentă. Felul în care oamenii se bucură, momentul lor de triumf revelează acea izbucnire afectivă datorată surprizei sau așteptărilor confirmate.
În ce exprimă pe moment este și un adaos, ceva implicit care oferă un plus în cunoașterea celorlalți. Dacă ne concentrăm atenția asupra a ceea ce fac ori spun semenii noștri, aflăm uimire, recunoștință, încântare sau desconsiderare, adaosuri care nu-și găsesc locul în comunicarea verbală, dar le putem afla dacă știm să prețuim cum trebuie clipa și mesajul.
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
