În viețile oamenilor se ajunge la etape în care simt nevoia de a fi la adăpost de boală, incertitudine, violență, amenințare ori pierderi. Atunci am vrea să știm că, ceea ce este pentru noi o amenințare, pe care prin forțe proprii nu o putem anihila, are și o alternativă liniștitoare, un adăpost. Sunt zile în care, prin mințile oamenilor, trece un gând echivalat de o exprimare ca aceasta, transpusă în cuvintele unei rugăciuni: „Nu nădăjdui, suflete al meu, în sănătatea cea trupească, cea trecătoare, nici în frumusețea cea de grabă trecătoare, că vezi cum și cei puternici și cei tineri mor…”
Și atunci, anxietatea se întipărește pe mințile și chipurile oamenilor, transformându-i în ființe fremătătoare, în așteptarea unui deznodământ. Și totuși, foarte de demult, regele David a pus în cuvinte speranța, printr-o minunată alcătuire: „Mâinile mele au făcut harpa și degetele mele au întocmit psaltirea”. (Psalmul 151)
În Psalmul 90 este concentrarea ideii de speranță în cuvinte simple: „Cel ce locuiește în ajutorul celui Prea înalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălășlui.” Iată un loc potrivit să așezăm temelia speranței și să înțelegem că alegerea este cea înțeleaptă: „El te va izbăvi de cursa vânătorilor și de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine și sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.”
Aflăm și alternativa pentru teamă: „Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază. Cădea-vor dinspre latura ta o mie și zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.”
Și o rază de speranță se naște pentru cel atent la greutatea cuvintelor: „Nu vor veni către tine rele și bătaie nu se va apropia de locașul tău. Că îngerilor săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălța, ca să nu împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspidă și vasilisc vei păși și vei călca peste leu și peste balaur.”
Și te întrebi: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî în iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta.”
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
