Prin viețile noastre curg necontenit întâmplări care, fie ne înțelepțesc, fie ne îndârjesc ori ne smeresc. Cred că rareori se întâmplă să nu ne schimbe ceea ce s-a petrecut. Se înnoiește ceva în conștiință, se scrie ceva printre sentimentele proprii, se clădesc ori se demolează convingeri, simțiri, atitudini.
Avem înscris în judecata noastră capacitatea de a deosebi binele de rău, dar imediat se adaugă o „problemă”: binele cui, adevărul cui, dreptatea cui? Cei mai mulți ne grăbim să stabilim că prioritare sunt „ale noastre”. Atât putem, n-am înțeles lecția jertfei de sine, n-am reușit să urcăm treapta spre așa ceva, pentru că nu avem putere să facem acest pas.
Nu e vorba neapărat de o vinovăție, mai curând de limitarea puterii de a privi mai sus. Și totuși, nu-i privăm pe ai noștri de ceva, dacă ne aplecăm gândurile, intențiile, acțiunile și spre altceva decât propriul univers. Multe nu știm, pe unele a vrut Dumnezeu să nu le cunoaștem (pentru a ne proteja), pe altele ni le-a arătat spre folosul nostru: „Că, iată, adevărul a-i iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.” (Psalmul 50)
Lumea în care am ajuns ne închide în niște tipare în care sunt impregnate „virtuți” ca egocentrismul, narcisismul, autosuficiența, nepăsarea, mai rău chiar, ura față de cel diferit, mai bun, mai frumos, mai priceput, mai altfel…
Uneori poate că ar fi destul să citim atent un verset din Psalmul 4: „Mâniați-vă, dar nu greșiți; de cele ce ziceți în inimile voastre, întru așternuturile voastre vă căiți.” Sau: „Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii; cei fără minte disprețuyiesc înțelepciunea și stăpânirea de sine.” (Pilde 1:7)
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
