Erau femei pe care, îndată ce le cunoșteai, simțeai că trebuie să le asculți cu atenție, știind că vei avea ce învăța de la ele. Se mișcau lin, grațios și fiecare mișcare a lor însemna un lucru început, făcut cu îndemânare, terminat la timp și destinat, cel mai adesea, binelui celorlalți.
Le cunoșteau mulți oameni, pentru că își trăiseră viața în comunități mai restrânse, pentru care însemnaseră ceva. Una întâmpinase într-o grădiniță, decenii la rând, copii a căror mână se dezlipea greu de mâna părinților, alta pusese creionul în mână și învățase să scrie și să citească pe fiii oamenilor dintr-un sat dâmbovițean, o alta fusese o harnică angajată într-un laborator al unei exploatări miniere și cea de-a patra făcea o cafea bună și vindea prăjituri într-o cofetărie primitoare, având o glumă și o vorbă bună pentru toți cei care îi treceau pragul.
Femeile despre care vă povestesc aveau ca trăsătură comună generozitatea. Au dăruit, au sfătuit, au consolat, au găzduit, au împlinit datorii care nu erau întotdeauna ale lor și rareori s-au plâns de greutăți, unele chiar niciodată. Au iubit bucuriile simple ale vieții, s-au veselit alături de cei dragi și pentru ei, au netezit cu mâinile lor calde obiectele care foloseau celor ce aveau nevoie de ajutorul lor.
Și-au trăit bolile de la sfârșitul vieții cu discreție și demnitate, încercând să mai rămână o vreme în viață pentru liniștea și binele celor dragi, apoi au închis ochii și s-au transformat în duioase amintiri. Se numeau Genoveva, Ioana, Florica și Elena.
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
