„Vreau să descopăr lumea, niciodată / n-am crezut, cum spun poeţii, că-i / frumoasă. / Însă astăzi, cu lumină pieptănată, / dimineaţa mi-a intrat în casă. / (…) Şi privind, eu mă gândeam: e bine / să fii tânăr când afară-i soare. / Zi frumoasă, îţi voi pune legătoare / după gât şi-o să te iau cu mine.” (Magda Isanos – Dimineața)
O dimineață poate fi o primă parte a zilei, ca o enigmă ce se dezvăluie cu sau fără folos, astfel încât, atunci când suntem singuri cu propriile gânduri și planuri, am putea să fim acei oameni despre care s-ar spune multe lucruri bune. Încă n-am rostit cuvinte adresate altora, n-am tulburat armonia interioară a celorlalți, nu ne-am însușit ceea ce nu ne aparține, n-am abuzat de timpul, răbdarea sau încrederea altora… Sau, poate, cu mici abateri de la cele spuse mai înainte…
Dimineața poate să fie începutul promițător al unei zile care să depindă de ceea ce stă în puterea noastră să facem. Pentru unii dintre noi, tranziția de la somn la veghe e mai lentă, mai greoaie, de la unii poate n-ar trebui să auzim primele cuvinte sau să vedem primele gesturi. Alții sunt gata să-și compună expresia feței și dispoziția adecvată zilei care începe, mintea le este locuită de gânduri bune, muzici frumoase, dorința de a face din timpul și locul prezent un spațiu armonios, favorabil bunei conviețuiri.
Se poate oare vorbi despre alegere în ceea ce privește parcursul unei zile? E întâmplarea mai puternică decât intențiile? Nu știm… Avem față de ziua care începe o mare varietate de sentimente și atitudini: teamă, încredere, speranță, nerăbdare, oboseală anticipată. Putem să luptăm, să ne străduim, chiar să ne autodepășim și să facem ca timpul nostru și al altora să treacă cu folos…
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
