Oare câți dintre noi cutreierăm printre tristeți? Pare a fi parte constitutivă a multor oameni îngemănarea trăirilor proprii cu tristețea. Necăutată, neașteptată, neinvitată se așază în viețile noastre fără o justificare clară și, parcă, ne sărăcește bucuriile, chemându-ne la luciditate.
Când analizăm cele petrecute, indiferent dacă este vorba de trecut sau prezent, constatăm că lipsește ceva ca fapta, evenimentul sau sentimentul să fie întregi: poate noi sau alții nu am fost prezenți sau nu s-a spus ce trebuia, a lipsit adevărul, dreptatea nu s-a înfăptuit, cineva a pierdut sau a fost exclus, altcineva a fost copleșit de judecățile semenilor (îndreptățite sau nu), au fost oameni sacrificați din cauza nepriceperii, necinstei ori relelor intenții ale celorlalți, mulți dintre noi am fost indiferenți și neimplicați când, poate, am fi avut cum să schimbăm ceva în bine.
Colindăm prin viață întristați, nu neapărat pentru că nu avem, nu suntem, nu am fost chemați, nu am reușit, ci și pentru că am fi vrut să dureze mai mult timpul în care am avut aproape ființe dragi ori ne-am dorit să fi făcut mai mult pentru cei ce aveau nevoie de noi, minuni, dacă s-ar fi putut. Tristețea ne îmbracă uneori pentru că n-am avut cum să fim cât am fi simțit că aveam nevoie într-un anumit timp și loc ori pentru că înțelegem cât am greșit înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.
Tristețe amestecată cu rușine simțim atunci când acordăm mai multă importanță trupului decât sufletului și nu regăsim acel răgaz al descoperirii bătăilor aripilor de îngeri în preajma noastră. Prea multă hrană, somn, mândrie, lene, nepăsare, nepricepere, neștiință, egoism, îndepărtare de bine…
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
