Cu gândul la ce ni se mai întâmplă, mă întreb deseori cui simt nevoia de a mulțumi și nu mă mir, pentru că mi-a fost dat să am parte de multe bucurii venite de la alții. Simpla rememorare a acestor bucurii mă face să înțeleg că am primit mai mult decât aș fi meritat. Unii mi-au dăruit încrederea și prietenia lor, alții au lăsat la o parte grijile lor, ca să le cerceteze pe ale mele, au dus împreună cu mine dureri care nu erau ale lor.
Nu pot uita pe cei ce mi-au făcut minute, zile sau ani un timp în care m-am bucurat de statornicie, de faptul că eram bine venită sau că eram liniștirea și contribuiam la starea de bine a celorlalți. Au mai fost și cei prin care am descoperit frumusețea făcută de mâini și minte omenească ori cei prin care am fost prezentă în locuri despre care nu știam că sunt aducătoare de liniște și vindecare.
Aș fi gata oricând să mulțumesc celor ce m-au învățat să fac ceva util, să am răbdare, să tac, să nu înmulțesc mâhnirea altora sau celor care, prin chiar felul lor de a fi, îmi arată ceva demn de urmat. Oricând sunt gata să le mulțumesc celor care-mi dau zâmbetul, o strângere caldă de mână sau o îmbrățișare, pentru că toate acestea mă fac să știu că însemn ceva pentru alții.
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
