Câteodată aflăm mai multe decât vrem ori avem nevoie să știm. Întâmplarea face să ne găsim în preajma unor oameni în diferite momente ale vieții lor, să-i privim, să-i auzim, să vedem obiecte care le aparțin ori să cunoaștem rezultatul muncii lor. Ne pregătește pentru această cunoaștere doar experiența proprie de viață, o anume intuiție care ne deschide calea spre a mai afla ceva. Rămân la părerea că intimitatea celorlalți trebuie respectată, că greșim făcând un pas în plus spre ceea ce nu ne privește.
Sunt însă situații în care chiar nu avem unde să ne retragem și atunci rămânem pe loc. Vedem, chiar înțelegem, trăirile la care suntem martori: bucuria, încântarea, euforia reușitei, îndrăgostirea sau descoperirea îndrăgostirii celuilalt, fascinația, conștientizarea interesului pe care îl au oamenii, unii pentru alții, durerea fizică, nefericirea.
Uneori chiar participăm, voit sau nu, la trăirile altora, avem propriile trăiri rezonând cu ale semenilor. În zbuciumul atâtor manifestări ale vieții omenești obosim, simțim că e prea mult. Îi citim pe oameni ori de câte ori ne aflăm în apropierea lor, le vedem fețele vesele, triste, absente, concentrate, plictisite, nefericite sau radiind de bucurie și unii ne punem întrebarea: ce a fost înainte de ceea ce vedem?
Dacă aflăm răspunsul, s-ar putea să cunoaștem mai mult decât e cazul, e posibil să fi depășit limita de discreție. Citim oamenii, observându-le gesturile, cuvintele, tonul din conversații, sentințele din exprimări, unii ne plac, alții ne plictisesc ori ne enervează. De fapt, chiar noi putem genera trăiri de felul celor enumerate anterior…
Mi se întâmplă să rămân în expectativă atunci când văd oameni care se resping și mă întreb cât de departe merge respingerea și cântăresc cu tristețe ceea ce simt cei ce resping, dar și cei ce sunt respinși. Mai bine să nu știm, de fapt nu avem voie să intervenim în trista oscilare a acestei balanțe.
Rememorez cu bucurie gesturile grațioase ale femeilor, mișcările spontane ale copiilor căutând ocrotire, mișcările line ale mamei mele împăturind rufe, felul în care oamenii culeg legume ori fructe, așezarea florilor în vază, mișcările sigure ale celui care conduce o mașină, expresia unui dirijor atunci când se cântă ceva piano, felul în care cei care cântă își îmbrățișează chitara, expresivitatea mâinii cuiva care se semnează, pasul grăbit al celui care se întoarce acasă, metaniile făcute de cei pentru care e o practică zilnică, mâna celui care învață un copil să scrie…
Le citim mereu, le înțelegem sau nu, mie îmi plac și e un semn că mai aflăm ceva despre alții. Mereu…
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
