Această expresie, cu un conținut adânc, nu-mi aparține, mă gândesc însă adesea la ea și mă face să fiu reținută în afirmațiile despre oamenii pe care îi cunosc mai mult sau mai puțin.
Știm câte ceva sau chiar nu știm despre cei ce luptă permanent pentru binele semenilor, pentru depășirea propriei stări de teamă, boală, infirmitate și a celor ce preiau grijile oamenilor mai puțin norocoși ori a rugătorilor neștiuți, pentru care mintea și inima se împletesc cu permanenta rugăciune.
Ce folos avem devenind mai bogați, mai faimoși, băgați în seamă, elogiați? Aduc acestea un plus de bine celor ce au nevoie de puțin ca să simtă că viața poate continua?
Oamenii însingurați, neacceptații, rătăcitorii, cei ce rabdă fără speranță că le poate fi mai bine, cei prezenți la căpătâiul bolnavilor, părinți sau străini, cei ce pot vindeca prin iubire, cei pentru care munca se face până la epuizare, cei pentru care rugăciunea înlocuiește somnul, făuritorii de frumos în cele mai diferite forme sunt câțiva dintre cei pentru care ar trebui să fim recunoscători, dacă i-am întâlnit sau am aflat că există undeva, departe sau aproape.
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
