Nu toți căutăm, nu toți vrem să găsim aceleași lucruri, stări, răspunsuri, oameni ori țărmuri dorite. Uneori nici nu dăm seama că suntem în căutare, pentru că prezentul e grăbit, vorbirile sunt ambigue, rău intenționate sau lipsite de consistență, astfel că noi, ființe cu trăiri instabile, ne aflăm descumpăniți fără a mai ști dacă suntem pe drumul cel bun, dacă suntem în direcția bună sau poate chiar n-am observat că am trecut de ceea ce doream să găsim.
Trăim o vreme care ne pune la încercare pe toți; nu avem încredere unii în alții sau ne punem încrederea în oameni ce nu au calitățile care să-i facă demni de ea, trăim în preajma unor semeni cărora li se spune ce le-ar conveni să audă, dar care nu văd că lipsește temeiul promisiunilor, se lasă ghidați de inși pe care-i cred salvatori, dar care țintesc spre locuri și persoane care ne-ar duce în direcții ce ne-ar întoarce ori chiar ne-ar împinge spre închiderea orizonturilor de speranță și progres.
Acum, mulți sunt cei ce își reactivează potențialul de vorbe grele, amenințări și umiliri, convinși fiind că cine lovește (primul sau ultimul) cu vorba are victoria asigurată. Democrația are multe instrumente bune, însă unele pot răni chiar pe cei bine intenționați, căci se zărește ca o amenințare zicerea lui Alexandru Lăpușneanu, ca o semnătură finală, dincolo de care s-ar putea să nu se mai adauge nimic.
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…