Ne petrecem o mare parte a timpului ascultând, uneori fără să ne dăm seama că o facem. Auzul nostru prinde vocile semenilor, semnalele naturii, sunetul obiectelor, mesajele explicite ori implicite care ajung la noi. Acest simț cu care am fost înzestrați este un important mijloc de a cunoaște realitatea, de a ne adapta, uneori chiar de a supraviețui.
Putem să ne folosim de el, deși uneori nu am vrea să o facem și, la vârste mai târzii, nu ne mai putem baza pe el. Binele de a auzi ne dăruiește bucurii, unele definitorii pentru fericire: respirația din somnul liniștit al copiilor noștri, cuvintele de mângâiere pe care le primim, iubirea pe care ne-o dezvăluie ori o sugerează semenii noștri, încărcătura din cuvintele rugăciunilor, deplinătatea muzicii sau cadențele vibrânde ale poeziei.
Nu știm mereu cum să ne adaptăm auzul pentru a ajunge la noi tot ceea ce trebuie auzit sau știut. Unii dintre noi am fost dăruiți cu un auz al înțelegerii celor ce se petrec în lumea noastră: cum crește bucuria sau durerea, cum se distilează experiențele, cum se cuibăresc teama, îndoiala sau rușinea, chemările păsărilor, poveștile vântului, bătăile inimii nopților sau zilelor, cuvintele lemnului, pietrei, culorilor.
Ni se întâmplă, însă, tuturor și tristul fapt de a asculta fără să auzim…
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
