Mereu redescoperim că în noi locuiesc amintiri la care nu revenim decât întâmplător. Uneori, ne simțim bine, pentru că revin în prezent stări în care am dobândit ceva important: afecțiunea semenilor, încrederea lor, dovada că putem reuși, sentimentul că ne-am depășit teama, neputințele, aversiunea și, astfel, am reușit să producem bune schimbări la noi sau la alții.
Alteori, ne invadează minunate amintiri olfactive, sonore, ale unor atingeri minunate și care ne-au făcut, atunci și în prezent, să dăm slavă celui care ne-a chemat la viață.
Se reconstituie în noi bucurii, dureri, revoltă sau resemnare, acceptare ori îndoială, conștientizări ale duratei întâmplărilor sau chiar autenticitatea oboselii, mâniei, satisfacției, rușine sau mirare pentru că oamenii au fost în relația cu noi buni, răi, ofensatori, generoși, inteligenți, modești, altruiști.
Multe dintre amintirile care locuiesc în noi încă ne dor, le îndepărtăm cât de repede putem, am vrea să nu se fi petrecut anumite întâmplări care ne-au furat ceva sau pe cineva, să nu ne mai aflăm într-un moment al vieții sărăciți, răniți și dezorientați.
În noi mai locuiesc și amintiri terapeutice ale întâlnirilor cu frumosul, ale secundelor în care ne-a atins aripa grațioasă a unor cuvinte, sunete ori plăsmuiri ale oamenilor dăruiți cu harul puterii de a crea.
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…