Oamenii îmbracă într-o anumită solemnitate începuturile… Nu neapărat festiv, ci mai degrabă cu o anumită gravitate se pregătesc să aleagă ceva, chiar și începutul grădinăritului. Nu o fac decât rareori prea târziu, cei mai înțelepți și atenți la faptele lor știu să pornească munca la timp, unii nu uită nici rugăciunea de la începutul lucrului, cerând ajutor, îndrumare și spor.
Ce frumos pornesc munca cei ce-și lucrează grădinile! Cu emoție și speranță stabilesc locurile în care vor sădi legumele, plantele aromatice sau florile pe care le doresc pentru gospodăria lor sau pentru a le valorifica. Gândul meu mai adaugă :„Ieși-va omul la lucrul său și se va întoarce seara”… (David) Alt gând: „Cel ce nu lucrează să nu mănânce”… (Apostolul)
Eu văd o dreaptă așezare în cuvinte a rosturilor vieții unui om într-o zi, gândind la acestea. Am un mare respect pentru oamenii care-și duc viața iubindu-și grădinile, făcând din lucrul mâinilor sensul vieții lor. Multe dintre amintirile mele sunt legate de astfel de oameni, amintiri complexe prin care se reconstituie sunetele, cuvintele, miresmele pământului, mâinile harnice și îndemânatice, mângâierile din priviri ale brazdelor sărutate de ploaie.
Atunci oamenii își pun speranțe în munca lor și vor privi cu îngrijorare spre cer, așteptând. Un cântec din Ardeal urează: „Bogată roadă la hotar, la vreme ploi și soare…” Frumos și cuprinzător… Oamenii nu-și așteaptă recolta stând, mai sapă, plivesc, udă, stropesc pentru dăunători, fără a avea certitudinea că va fi bine. „Glas au dat norii că săgețile Tale trec.” (Psalmul 76)… Oare ce aduc norii?
Am fost mereu în admirația oamenilor harnici, care-și iubeau brazdele lucrate de ei și ai casei sau alții pe care-i luau în ajutor. Nu pot uita grădina bunicilor din Peștișani, cu miresmele ei uluitoare ori ale unei mătuși, tot de acolo, unde parcă mergeai pe un drum triumfal, printre legumele crescute îndrăzneț, sănătoase, colorate de energia apei și a soarelui și unde știai că explicația izbânzii era voia lui Dumnezeu și munca omului.
Și-mi mai plăcea ceva: în grădinile gospodăriilor țărănești pe care le-am cunoscut eu, erau și locuri în care se acorda cinstea cuvenită crăițelor cu miros amărui, reginei nopții, daliilor și, mai ales, busuiocului. De foarte multe ori, de fapt, mereu, mâini bătătorite, impregnate de pământul roditor îmi ofereau cu o elegantă generozitate din roadele grădinilor tot ce era mai bun și mai frumos. Și până la sfârșit, n-o voi uita pe cealaltă mamă a mea, culegându-mi din grădina ei bunătăți pe care le dăruia și altora care o vizitau – o pungă cu legume minunate, însoțită adesea de un buchet de flori, firește, din aceeași grădină.
GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
