Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3663
7-12-2021

PUNCT ȘI DE LA CAPĂT – Amalia DRAGOMIR – Vise și reacții adverse la citit (I)

De când a început pandemia, am început să citesc din nou, așa cum o făceam odată – des, mult și de toate. Probabil se dezobișnuise organismul, căci nu au întârziat efectele adverse și unde se pot manifesta ele cel mai bine, altundeva, decât în somn? Dacă de la Moderna n-am făcut febră, de la citit am reușit să am cele mai ciudate vise.

Se făcea că era o ploaie torențială de vară și stropii mari cădeau pocnind pe tabla de pe casă. Cu geamul rabatat, ca să nu-mi intre ploaia în casă și cu draperiile trase, ascultam știrile. Din spatele ecranului, ne vorbea Cîțu. Se pregăteau măsuri serioase pentru pandemia trecută, prezentă și viitoare. Și cum vorbea el așa, dezlânat, sughițând parcă, iar eu încercam să-l înțeleg, m-am trezit aplecându-mă involuntar spre ecranul care începuse să pâlpâie. Curios lucru, deodată, din capul mic și țuguiat, dintre ochii apropiați, care începuseră să se uite cruciș, creștea un nas mare, ca o creangă noduroasă, tot mai lung, până când, din spatele sticlei am auzit ciocănituri puternice. De teamă că-mi va sparge televizorul, i-am făcut semn să miște capul spre dreapta, pe orizontală având mai mult spațiu pentru nasul în continuă creștere. L-am privit cu îngrijorare, lovindu-se nas în nas cu Arafat, care purta și el acum, pe sub chelia turtită, un nas la fel de lung. În spatele lor nu se mai vedea nimic altceva, decât o îngrămădeală de nasuri, care mai de care mai lungi și mai strâmbe, lovindu-se unele de altele. Imaginea s-a schimbat, fiind înlocuită de imaginea unui negustor, care încerca să spună, pe sub mustața groasă, că nu are loc să-și vândă marfa. Curios lucru, nasul lui era anatomic normal. Imaginea s-a mutat din nou în studioul plin cu nasuri, din care acum nu se mai vedea nimic altceva decât crengi strâmbe, învălmășite unele în altele. Cineva trebuia să răspundă, însă tot ce se auzea erau grohăituri, sughițuri și zgomote de lemne lovite în capetele seci. S-a auzit cu greu, „Am pregătit măsuri…” și m-am trezit atunci când nasul a trecut prin ecran, lovindu-se de o creangă ieșită din ziarul de pe masă. Am apucat să citesc frânturi din titlu pe lângă vreascul strâmb: „Iohannis face…” și m-am trezit la timp, fără să fiu prinsă în îngrămădeala de nasuri, salutându-l pe Gebetto, care venea în fugă, cu fierăstrăul pregătit să îi scape de surplusul de lemn.

Într-un alt vis, eram în Mordor, alergând după Saruman, care, cu roba albă fluturând în urma lui, se deplasa agil printre bălțile pline de mâzgă, încercând să cotească după dealurile din fața noastră. Se pare că el, în pantofiorii cu talpă moale, alerga mai bine decât mine, în bocancii de munte, pentru că distanța dintre noi rămânea una considerabilă. Am alergat așa mult timp, până când în fața lui s-a ridicat zidul uriaș de la Minas Morgul, dar fără porțile sinistre. Abia atunci și-a dat seama că nu mai are pe unde să fugă și s-a întors. Mă pregăteam să îi spun că nu are de ce să fugă de mine. Mi-aș fi dorit să îi strâng mâna, dar m-am oprit. Parcă Saruman nu avea nimic pe cap. Parcă nu avea ceva asemănător unei gamele de popotă, decorată ciudat, cu auriu și roșu. M-am uitat mai bine la el și am simțit că-mi vine să fug cât mai departe. Era Daniel, ținând în mână cutia milei, pe care mi-a și întins-o spunând cu glas plângăreț: „O donație pentru cei amărâți”. Chiar atunci, dintre pietre, cu ochii mari sticlind vicleni și hulpavi, a sărit, lovindu-l peste mână Gollum, care a și fugit cu ea, ascunzându-se în spatele unui bolovan mai mare, acoperit de praf negricios. M-am trezit, când, în sincronizare perfectă, am auzit „My Preciouss!”, rostit cu o iubire psihotică de Gollum și cu o disperare hapsână de Saruman.

Visam că eram cu Malone și Edward Challenger, încercând să ne facem loc prin hățișurile din pădure. Challenger tăia liane cu o agilitate de invidiat, în timp ce Malone nu mai contenea să se mire de tot ce întâlnise în cale, încă de când reușisem să trecem de pe cealaltă parte a prăpastiei. Ne-am oprit cu toții când Summerlee ne-a făcut semn să ne apropiem încet, ducând mereu degetul al buze. După gesturile disperate ale profesorului Summerlee, ceva dormea în iarba înaltă. Au dat ușor iarba la o parte și în fața noastră a rămas o platoșă de solzi verzui. Ceva, ca o reptilă mare, dormea în iarba foșnitoare, cu vârfuri uscate. Curios din fire, Challenger a continuat să culce cu brațele uriașe iarba din jurul reptilei, foșnind din ce în ce mai tare, chiar dacă Malone și Summerlee se chinuiau din răsputeri să îl oprească. Fără să vadă că reptila a început să își miște încetișor coada, uriașul Challenger continua să se apropie de capul șopârlei, în timp ce noi, cu ochii măriți de spaimă, ne dădusem deja seama că avem în față un dinozaur de dimensiuni mici, care începea să se ridice, cu oasele trosnind, mișcându-se în reluare. S-a întors în cele din urmă spre noi, a rostit cu glas stins, plictisit: „Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la metoda nu eludează meandrele concretului.” Apoi s-a lăsat din nou leneș pe burtă, întinzându-și coada strâmbă peste plantele din spatele lui. Am apucat să îi șoptesc doar lui Challenger, „Iliescosaurus”, pentru că tocmai scrijelise pe hârtie Saltopus sau Mussaurus, apoi m-am întors în dormitorul meu.

Amalia DRAGOMIR este content writer, specialist SEO, omul din spatele tastaturii, de peste tot și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișeană…

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media